Potrivit Centrului de Sănătate Publică Chișinău, săptămâna trecută au fost confirmate trei cazuri noi de rujeolă la copii
Situația epidemiologică în capitală privind cazurile de rujeolă rămâne gravă. Potrivit Centrului de Sănătate Publică Chișinău, săptămâna trecută au fost confirmate trei cazuri noi de rujeolă la copii, toți fiind nevaccinați.
Cele mai recente date ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică arată că, în perioada 1 ianuarie – 27 iunie curent, au fost înregistrate 172 de cazuri de rujeolă la nivel național, dintre care nouă de import – din România, Ucraina, Germania, Federația Rusă și Egipt. Cele mai multe îmbolnăviri sunt înregistrate în municipiul Chișinău – 73 de cazuri. Rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate avea consecințe grave. În Republica Moldova, vaccinarea se efectuează gratuit, cu trei doze de vaccin ROR, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani.








