A fost prelungit codul galben de ploi cu descărcări electrice, averse puternice de grindină și vijelie
Meteo 17 iunie 2020, 19:39 | 1112

A fost prelungit codul galben de ploi cu descărcări electrice, averse puternice de grindină și vijelie. Avertizarea este valabilă până la ora 22.00 pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Pentru astăzi a fost emis și un cod galben de inundații. Potrivit meteorologilor, se prevede ieșirea apei în lunca râului Prut din raioanele Briceni şi Edineţ. În legătură cu decizia subcomisiei de exploatare a Centralei hidroelectrice de la Stânca-Costești privind volumul deversării apei din Lacul Costeşti-Stânca, Centrul Hidrologic avertizează despre creşterea nivelului apei în regiune. Ar putea fi inundate terenurile agricole în cazul spargerii digurilor. Avertizarea este valabilă până pe 3 iulie. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie