Jurnalul orei 17, 7 Martie
Prezentat de Vasile Luchianu
Copiii internați în spitalele din Ucraina trăiesc o realitate groaznică în aceste zile. Din cauza războiului mor neajutorați nu doar cei grav răniți, dar și copii care nu au acces la medicamente și servicii medicale. Cel mai mare spital pentru copii din țara vecină, aflat în Kiev, cu greu face față provocărilor. Paturile au fost mutate într-un subsol, iar intervențiile chirurgicale au fost practic sistate din cauza exploziilor care se aud neîncetat. Reporterul Jurnal TV, Dumitru Garcaliuc, este acolo și a văzut cu propriii ochi calvarul prin care trec copiii. Vă avertizăm că urmează imagini și mărturii care vă pot afecta emoțional.
Val de refugiați ucraineni la ieșirea din Republica Moldova! Aproape 18 mii de oameni au părăsit Moldova prin punctele de frontieră cu România numai în ultimele 12 ore. Cel mai intens flux de oameni se atestă la vama Leușeni.
Comisia pentru Situații Excepționale a decis, în cadrul ședinței de astăzi, să simplifice procedurile de introducere în țară a ajutoarelor umanitare destinare refugiaților din Ucraina. Despre aceasta a anunțat premierul Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă. Comisia a aprobat astăzi și alte decizii, inclusiv care țin de domeniul social. Care sunt acestea, aflați în continuare.








