Ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko, a recitat în limba română o poezie scrisă de fiica sa
Moment emoționant de Ziua Limbii Române. Ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko, a recitat în limba oficială a Republicii Moldova o poezie scrisă de fiica sa, dedicată mamei.
IWONA PIORKO, ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău: "Mama
Poate, într-o zi,
Ea va zări ce vedem cu toții;
Pletele, care îi curg ca un râu tot mai subțire,
căzând ca mangrovele.
Cearcănele, încrețindu-se când zâmbește,
La fel cum se strânge o geacă de piele,
Când ea îmi lipsește.
Tot ce pot spune e că mi-e un dor foarte gol de casă.
Iată cine e ea - un adăpost în zori și în amurg,
O rază strălucitoare. Un far în așteptare."
Ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko, a recitat poezia scrisă de fiica sa, Julia Piórko Bermig, și adaptată în limba română de scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu. Ambasadoarea a menționat că limba maternă înseamnă familie și rădăcini, identitate și emoție. Este una dintre legăturile care ne apropie de cei dragi, de generațiile care ne-au precedat și de cele care vor veni.








