Reținerea fostului președinte Igor Dodon este o răfuială politică, spun deputații socialiști
Politic 26 mai 2022, 19:43 | 1535

Reținerea fostului președinte Igor Dodon este o răfuială politică, spun deputații socialiști. Mesajul este susținut și de liderul PCRM Vladimir Voronin care afirmă că în urma acestor acțiuni a avut de suferit imaginea instituției prezidențiale. Deputații fracțiunii ȘOR nu au avut o opinie clară despre acest subiect, dar au spus că vor urmări cu atenție acțiunile procurorilor. Iar deputații PAS au ironizat pe seama cumnatului lui Igor Dodon, care a fost prins cu recipisa în gură.

GRIGORE NOVAC, deputat PSRM: "Este o răfuială politică, care nu are la bază substrat juridic și factologic. Salariul lui Igor Dodon depășește suma care a fost găsită la el acasă. Totul a fost concertat, faptul că unele surse de presă erau din primele clipe lângă casa lui Igor Dodon...totul era concertat și cunoscut din timp. Acțiunile de urmărire penală se fac secret, într-un grup restrâns de procurori."

DENIS ULANOV, deputat ȘOR: "Urmărim cum se desfășoară evenimentele. Cum a declarat procurorul general interimar în Comisie, marți, referitor la cazul Marinei Tauber și al lui Ilan Șor, precum că din partea Procuraturii nu se vor admite abuzuri, iată de ce sperăm că nu se vor admite abuzuri și în celelalte dosare. Asta este și a fost poziția noastră."

VLADIMIR VORONIN, președintele PCRM: "Nici măcar nu este vorba despre Igor Dodon, deși el este om și trebuie aplicat un comportament uman în raport cu el. Este vorba despre instituția prezidențială, a cărei autoritate a fost știrbită."

MIHAI POPȘOI, deputat PAS: "-Le putem dori poftă bună la mestecat recipise, le reușește bine, recipise de sute de mii de euro, bucătării de zeci de mii de euro. Se pare că le merge bine. Pe de o parte se plâng de inflație, pe de altă parte cumpără bucătării de zeci de mii de euro. -Igor Dodon dă vina pe guvernare, care ar vrea să intimideze opoziția. -Păi, nu știu dacă guvernarea i-a pus recipisa în gură cumnatului său ca să o mestece. "

Opinia ta contează. Comentează!