În cel de-al şaptelea film din franciza "Mission: Impossible", Tom Cruise se luptă cu o inteligenţă artificială scăpată de sub control
Monden 13 iulie 2023, 15:27 | 1033

Fanii cascadoriilor spectaculoase vor fi satisfăcuţi odată cu lansarea celui de-al şaptelea film din franciza "Mission: Impossible", în care actorul Tom Cruise se luptă cu o inteligenţă artificială scăpată de sub control. Emblema Hollywood-ului, Cruise a declarat într-un interviu că își iubește cu adevărat meseria, pe langă faimă și bani.

TOM CRUISE, actor: "Iubesc această industrie și am fost binecuvântat să-mi trăiesc visul încă de când eram copil. Aveam patru ani și îmi doream să călătoresc, și să fac filme. Mi-am îndeplinit visul și mi-am permis să-l împărtășesc, să-l pun pe ecran. Mi-am dedicat viața acestei forme de artă."

În același interviu, Tom Cruise a spus că iubește ceea ce face. Iubește filmul, cascadoriile și distruge la filmări câte șase motociclete pe zi. Dar cel mai mult iubește publicul. Pentru el, totul este pentru și despre public.

Al şaptelea film "Mission: Impossible" prezintă o mare calitate: absenţa timpilor morţi. De la canalele din Veneţia la vârfurile munţilor şi trecând prin Roma şi Abu Dhabi, personajul Ethan Hunt (jucat de Tom Cruise) participă fără încetare la curse de urmărire cu maşini (inclusiv cu un model electric Fiat 500) şi execută cascadorii spectaculoase. El înfruntă, semn al timpurilor actuale, o inteligenţă artificială scăpată de sub control şi care ameninţă omenirea.

La 27 de ani după premiera primului film din serie, noul lungmetraj "Mission: Impossible - Dead Reckoning", filmat în patru zone diferite ale lumii, este primul opus din această saga care va fi lansat în două părţi: prima dintre ele începând de luna curentă, iar cea de-a doua - în vara anului viitor.

Tom Cruise face filme din 1981 și a devenit vedetă în doi ani de la lansarea Risky Business. El este apreciat de fani pentru filmele sale, dar și pentru cascadoriile și acțiunile din film. Regizorul Steven Spielberg a declarat într-un interviu că Tom este salvarea Hollywood-ului.

Opinia ta contează. Comentează!