Sărbătoarea pregătită de mii de suporteri argentinieni s-a transformat în haos, după ce naționala a pierdut în fața Spaniei
Social 20 iulie 2026, 15:42 | 259

Violențe la Buenos Aires după înfrângerea Argentinei în finala Cupei Mondiale. Sărbătoarea pregătită de mii de suporteri argentinieni s-a transformat în haos, după ce naționala a pierdut în fața Spaniei. În centrul capitalei au izbucnit confruntări între fani și forțele de ordine, care i-au reținut pe cel puțin 15 manifestanți, iar mai mulți au fost răniți.

Microbiștii au aruncat în forțele de ordine cu sticle și alte obiecte, iar aceștia au ripostat cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă.

Tensiuni au avut loc și între jucătorii naționalelor Spaniei și Argentinei. După fluierul final, spiritele s-au încins pe teren, iar argentinianul Leandro Paredes l-a lovit pe fundașul spaniol Eric García.

În pofida înfrângerii, președintele Argentinei, Javier Milei, a anunțat zi liberă în țară, dedicată selecționatei naționale.

Opinia ta contează. Comentează!