BNM a majorat astăzi cu 0,5 puncte procentuale rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară, la nivelul de 7%
Ratele dobânzilor pentru credite și depozite urmează să crească nesemnificativ. Banca Națională a majorat astăzi cu 0,5 puncte procentuale rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt, până la nivelul de șapte la sută anual.
Tot cu 0,5 puncte procentuale vor crește ratele dobânzilor pentru creditele overnight, până la nouă la sută anual, și depozitele overnight, până la cinci la sută anual. Decizia are scopul de a continua măsurile restrictive în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. În luna mai, creșterea anuală a prețurilor a fost de 6,76 la sută.








