Rata inflaţiei în RM a trecut de 22%, iar produsele alimentare și carburanții s-au scumpit considerabil
Economic 12 aprilie 2022, 19:23 | 1142

Banii pe care îi avem în buzunare valorează tot mai puțin. Prețurile pentru produsele alimentare și nealimentare au crescut considerabil. Inflația a trecut de un nou nivel record - 22 la sută în primele trei luni. Pentru unii orice scumpire e o adevărată dramă. Alții spun însă că s-au obișnuit și că au avut așteptări realiste.

Până la Paște au mai rămas încă două săptămâni, dar Piața Centrală din Chișinău arăta astăzi dimineață ca un mușuroi de furnici. Oamenii se înghesuiau pe la tarabele cu legumele, fructe și cereale. Unii mulțumiți - alții nu prea.

Chiar și așa vânzătorii se plâng de lipsa cumpărătorilor.

Potrivit Biroului Național de Statistică, prețurile în luna martie comparativ cu februarie au crescut considerabil.

CALIN JUCOVSCHI: "Prețurile la produsele alimentare s-au majorat cu 27%. Cel mai mult s-a scumpit sarea, cu 42,5%. Urmează untul, al cărui preț a crescut cu 15%, cerealele, cu o scumpire de 14% , fructele, cu 6,2 %, legumele, cu 5 % și carnea, cu 3,4 la sută. Concomitent, în aceeași perioadă, au fost înregistrate reduceri de preț la ouă de găină – cu 5,3%."

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, cele mai mari creșteri s-au înregistrat la carburanți – cu 15% în numai o lună. Astfel, motorina s-a scumpit cu peste 22%, iar al benzina - cu 11,4%.

Opinia ta contează. Comentează!