Jurnalul orei 15, 9 Mai
Jurnalul orei 15:00 9 mai 2022, 18:21 | 855

Prezentat de Adrian Prodan

La manifestațiile din centrul Chișinăului au participat aproximativ 7000 de oameni, ne informează poliția. 90 de persoane au sfidat legea, defilând cu simbolurile asociate războiului. Au fost întocmite 12 procese verbale. Toți cei care au încălcat legea, vor fi amendați, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Și în acest an sute de cetățeni au fost aduși organizat la Marșul Victoriei de 9 mai din capitală. Zeci de autocare pline cu oameni au staționat pe diferite străzi din Chișinău, iar de acolo s-au deplasat pe jos până în Piața Marii Adunări Naționale. Ei ne-au spus că au venit din partea Partidului Socialiștilor și din partea Partidului Șor. Unii dintre cei cu care am discutat nici nu știu de ce au venit la Chișinău.

Peste 100 de persoane și aproximativ 50 de mașini au participat ieri la un marș al victoriei în orașul Bălți. Manifestanții au defilat cu steagurile fostei Uniuni Sovietice, cu panglica negru-oranj și uniforme ale Armatei Roșii, din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Potrivit poliției din Bălți, cazurile au fost înregistrate şi urmează a fi primită o decizie conform legislației.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie