Numărul turiștilor străini a crescut cu aproape 30 la sută în prima jumătate a anului
Numărul turiștilor străini care au vizitat țara noastră prin agențiile de turism a crescut cu aproape 30 la sută în prima jumătate a anului. Cei mai mulți au provenit din România, Italia și Spania, arată datele Biroului Național de Statistică. În această perioadă au crescut cu peste nouă la sută și veniturile agențiilor și operatorilor de turism, până la aproape 1,9 miliarde de lei.
În perioada ianuarie-iunie, agențiile de turism au deservit aproape 39.000 de străini. Dintre aceștia, aproximativ 4.000 au fost turiști, iar 35.000 - excursioniști. Cei mai mulți sau 97 la sută au venit în Republica Moldova pentru odihnă, recreere și agrement. În același timp, au înregistrat o creștere cu 18 la sută călătoriile de afaceri și profesionale, iar cele pentru tratament - cu 15 la sută. În primele șase luni ale anului agențiile de profil au deservit și aproximativ 50.000 de moldoveni, ceea ce reprezintă o creștere cu peste 11 la sută. Statisticile oficiale mai arată o scădere cu trei la sută a numărului moldovenilor care au apelat la agenții pentru călătorii peste hotare. Turcia a rămas cea mai solicitată destinație, urmată de Egipt, Bulgaria, România și Grecia. În pofida acestei situații, cea mai mare parte a veniturilor, de 1,76 miliarde de lei, a provenit din călătoriile peste hotare, în timp ce turismul intern a generat 97,2 milioane de lei. Străinii i-au adus industriei turismului peste 40 de milioane de lei.








