Maia Sandu, despre șansele lui Rothschild de a obține Aeroportul Internațional Chișinău
Economic 26 septembrie 2019, 11:55 | 4367

Dacă-și dorește Aeroportul Internațional Chișinău, baronul Nathaniel Rothschild ar trebui să aștepte până acest obiectiv va fi reîntors statului, după care o eventuală decizie de reconcesionare, în condiții legale și transparente. Sugestia a fost făcută de premierul Maia Sandu, care recunoaște totuși că împotriva Republicii Moldova ar putea fi intentată o acțiune în arbitraj internațional, în cazul unei decizii favorabile Guvernului în instanțele naționale.

Invitată în emisiunea „Secretele Puterii”, Maia Sandu a reconfirmat că s-a întâlnit cu baronul Rothschild, pe 19 august, a doua zi după ce acesta a procurat acțiunile Avia Invest.

„I-am transmis că a fost un obiect care a fost concesionat în mod ilegal sau cu foarte multe iregularități și, în momentul în care o să avem toate detaliile puse la punct, o să mergem în instanță cu acest obiect. Deci, i-a spus căm dacă îl interesează concesionarea, ar trebui să aștepte până noi îl reîntoarcem statului și, dacă decidem ca acest obiect să fie concesionat printr-un proces transparent, atunci se poate interesa de această tranzacție”, a precizat șefa Guvernului.

Potrivit Maiei Sandu, dacă va fi anulat contractul de concesionare a Aeroportului, va fi anulată și taxa aeroportuară și, în consecință, s-ar putea reduce prețul călătoriile avia de la Chișinău.

Guvernul a cerut deja în instanțele naționale anularea contractului de concesionare, iar acum este „la cheremul judecătorilor”, a mai spus Maia Sandu, adăugând că „există și riscul să ajungem într-un arbitraj internațional pentru că statul a semnat acest contract păgubos de concesiune”.

Opinia ta contează. Comentează!