Rusia s-a angajat să transmită SUA „termenii necesari pentru a ajunge la un armistițiu” cu Ucraina, spune secretarul american
Externe 21 mai 2025, 15:55 | 738

Rusia s-a angajat să transmită Statelor Unite „termenii necesari pentru a ajunge la un armistițiu” cu Ucraina, în urma recentei discuții telefonice dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Declarația a fost făcută de secretarul de stat american Marco Rubio ieri, în cadrul unei audieri în Senat. Rubio insistă că Washingtonul nu a făcut nicio „concesie" Moscovei.

MARCO RUBIO, secretarul de stat al SUA: "Cred că Putin va conta întotdeauna pe încheierea acordului, pe care îl consideră cel mai bun pentru Rusia și pentru viziunea sa asupra lumii.Spune că va prezenta o propunere care ar duce la un armistițiu, care ar duce mai apoi la o negociere amplă. Cred că vom ști din contextul acelei propuneri care este mentalitatea lor și poziția lor."

Rubio a fost interpelat de senatoarea democrată Jeanne Shaheen, potrivit căreia „preşedintele rus încearcă să câştige timp în absenţa unor presiuni americane sau a unor noi sancţiuni, precum cele adoptate marţi de Uniunea Europeană”.

MARCO RUBIO, secretarul de stat al SUA: "Provocarea fundamentală pe care o avem în Ucraina este că Rusia vrea ceea ce nu are în prezent și la care nu are dreptul, iar Ucraina vrea ceea ce nu poate recupera militar. Și acesta e punctul crucial al provocării."

JEANNE SHAHEEN, senatoare democrată: "Nu sunt de acord cu asta la un anumit nivel. Dar, pe de altă parte, ceea ce face Vladimir Putin acum este să câștige timp. Se joacă cu acest președinte ca „cu o vioară” și cu cât mai mult se joacă, cu atât mai multe oportunități are să câștige teritoriu în Ucraina și îi va fi tot mai greu să-l aducă la masă. Ceea ce trebuie să facem, este să punem presiune pe Vladimir Putin în toate modurile în care putem ca să-i aducem la masa negocierilor."

Secretarul american a asigurat că Washingtonul nu a făcut nicio „concesie” Moscovei și a declarat că Trump nu doreşte să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei. „Ameninţaţi cu sancţiuni, ruşii vor înceta să vorbească şi este util dacă putem vorbi cu ei şi să-i facem să se aşeze la masa negocierilor”, a spus Rubio.

Convorbirea telefonică de două ore a lui Trump cu Putin, purtată luni, nu a dus la niciun progres în ceea ce privește un armistițiu sau discuțiile pentru încetarea luptelor.

Uniunea Europeană și Marea Britanie au anunțat marți noi sancțiuni împotriva Rusiei, fără a mai aștepta ralierea Washingtonului. Liderul de la Kiev a salutat noile sancțiuni împotriva Rusiei și a spus că „ar fi bine” dacă Statele Unite ar proceda la fel.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Acesta este un pas în direcția corectă și ar trebui să existe atâtea sancțiuni pentru ca Rusia să fie interesată de pace și să simtă prețul deplin al agresiunii sale, și al dorinței de a prelungi războiul."

Noile măsuri au fost stabilite în cadrul reuniunii de la Bruxelles a miniștrilor de externe și vizează flota de petroliere „umbrelă” și companiile financiare care au ajutat Moscova să evite sancțiunile.

Opinia ta contează. Comentează!