În libertate după ce au răpit oameni
Justiţie 7 septembrie 2022, 10:02 | 958

S-au împlinit patru ani de la răpirea celor șapte profesori turci de către securitatea moldovenească și transmiterea lor regimului Erdogan. Au fost luați cu forța din casă sau de la liceu, au fost urcați în mașini și duși la Aeroport, iar de acolo drumul lor a dus direct în pușcăriile turcești. Toți au primit de la șapte la 12 ani de închisoare. Pentru cele întâmplate, nimeni de la Chișinău nu stă la pușcărie. Singurul vizat penal este fostul director SIS, Vasile Botnari, al cărui dosar abia acum a fost desecretizat. „Ne-au răpit colegii.”, spune astăzi directorul general adjunct al rețelei „Orizont”. Cum a evoluat ancheta în cei patru ani, vedeți în continuare.

CEZAR MATRENIUC, absolvent al Liceului „Orizont”: "Eu locuiam pe teritoriul liceului, la cămin. Pentru mine era o zi obișnuită. Pur și simplu am plecat la școală, acolo am văzut că toată lumea este agitată. Atunci am întrebat ce se întâmplă, mi-au zis să verific rețelele de socializare. Pe Facebook am văzut că domnul Yasin a scris că a venit SIS la el acasă, i-a spart ușa și a fost răpit."

Pentru Cezar Matreniuc, pentru colegii săi, dar și pentru părinți și profesori ziua de 6 septembrie este cu negru în calendar.

UMIT OZ, director general adjunct al Liceului „Orizont”: "Această durere se simte ca în prima zi, chiar dacă a trecut ceva timp, în sufletele noastre rămâne o rană deschisă. Mai ales pentru familiile colegilor care au trecut prin aceste momente nefericite este și mai greu. Pentru întregul colectiv „Orizont”, acea zi este o zi neagră în istoria noastră și pentru noi toți."

Pe 6 septembrie 2018, dimineața, zvonul că șapte profesori turci au fost răpiți din locuințe sau de pe stradă a zguduit societatea. În jurul orei 12.00, în aceeași zi, SIS a emis un comunicat în care anunța că şapte cetățeni turci au fost declaraţi indezirabili şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit SIS, profesorii erau suspectaţi de legături cu o grupare islamistă, care ar desfăşura acţiuni ilegale în mai multe ţări. La Aeroport s-au adunat mai mulți elevi, profesori, părinți și rudele celor expulzați. Toți sperau că cei șapte dascăli vor fi eliberați. Au urmat proteste în fața SIS și la Președinție. Fără niciun rezultat. Drama celor șapte profesori nu a fost uitată, spune directorul general adjunct al rețelei de licee.

Pentru expulzarea profesorilor turci, Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Guvernul a fost obligat să le plătească celor șapte dascăli câte 25 de mii de euro. Fostul șef al SIS, Vasile Botnari, singurul figurant în dosar, a fost condamnat și obligat să achite amendă în valoare de 88 de mii de lei. Lui Botnari i s-a interzis să ocupe funcții publice timp de cinci ani. În 2020, el a fost surprins de un reporter al „Ziarului de Gardă”, în timp ce urca într-o mașină de lux. Acesta a refuzat să vorbească despre expulzarea profesorilor.

Cauza penală de învinuire a fostului șef al SIS a fost desecretizată și Curtea de Apel Chișinău urmeаză să se expună asupra cererii de apel înaintată de către Galina Tufekci, soția lui Feridun Tufekci unul dintre profesorii răpiți și expulzați. Acum acesta este încarcerat în Turcia. Nicio ședință de judecată la Curtea de Apel Chișinău nu a avut loc până acum, ne-a spus procurorul de caz. Acum când dosarul nu mai are caracter secret, presa va putea asista la ședințele de judecată. Într-un interviu pentru Moldovalive.md, Huseyin Bayraktar a povestit în detaliu cum a fost ridicat din curtea școlii și transportat în Turcia.

HUSEYIN BAYRAKTAR, fost profesor al Liceului ”Orizont”: "Tot ce au în comun toți cei șapte profesori este faptul că la acel moment erau deja deschise anumite dosare pe numele lor, în Turcia. Toți au fost acuzați că erau membrii grupării teroriste FETO (Fethullah Terrorist Organization). Dar, nu avusese loc nicio ședință de judecată, iar acești oameni nu au beneficiat de dreptul la apărare, în special în Republica Moldova. Astfel, nu am înțeles de ce Republica Moldova a decis să-i persecute."

Profesorului i-au fost luate actele și telefonul mobil, iar ofițerii SIS refuzau să răspundă la întrebări.

HUSEYIN BAYRAKTAR, fost profesor al Liceului ”Orizont” 22 iulie 2022: "Nu am primit din timp nicio notificare, nicio scrisoare despre o potențială expulzare. I-am informat atunci pe ofițeri că aș fi vrut să cer azil politic, dar aceștia mi-au răspuns că treaba lor este doar să execute niște ordine și să mă rețină."

În iunie curent, Biroul de Migrație și Azil a emis un comunicat în care se arată că cei șapte profesori turci pot reveni în Republica Moldova. Hotărârea de anulare a interdicțiilor a fost posibilă datorită hotărârii CEDO. Totuși, șase dascăli zac și azi în pușcăriile din Turcia.

Sarkis Airi, profesor la filiala din Bălți, Hüseyin Bayraktar, profesor filiala Ciocana, Riza Dogan, fostul director al liceului Orizont, filiala Durlești, Feridun Tufekci, directorul liceului Orizont filiala Ceadîr-Lunga, Sedat Hasan Karacaoğlu fostul director – adjunct al Orizont, Yasin Özdil, directorul de PR al instituțiilor și Müjdat Çelebi, directorul financiar al rețelei de licee sunt cei șapte profesori turci, care au fost răpiți și îndepărtați ilegal de pe teritoriul Republicii Moldova. La puțin timp de la extrădarea celor șapte profesori turci, Igor Dodon, care era pe atunci șef de stat, l-a primit la Chișinău pe președintele Turciei, Recep Erdogan. S-a întâmplat la scurt timp după ce Turcia a reconstruit Președinția de la Chișinău. Doi ani mai târziu, Dodon a declarat că cetățenii turci au fost “trimiși civilizat” acasă.

Opinia ta contează. Comentează!