FIFA anunță că turneul este pe cale să devină cel mai urmărit din istorie, cu stadioane pline aproape la fiecare meci
Social 25 iunie 2026, 17:48 | 150

Record după record la Cupa Mondială 2026. FIFA anunță că turneul este pe cale să devină cel mai urmărit din istorie, cu stadioane pline aproape la fiecare meci. Președintele organizației, Gianni Infantino, a remarcat atmosfera spectaculoasă de la partide și constată că extinderea formatului competiției la 48 de echipe s-a dovedit un succes.

Aproape de jumătatea turneului, competiția fotbalistică mondială stabilește noi recorduri de audiență. După primele 44 de meciuri, mai mult de două milioane 850 de mii de spectatori au trecut pragul stadioanelor din Statele Unite, Canada și Mexic. Gradul mediu de ocupare a locurilor este de 99,6 la sută, iar FIFA estimează că precedentul record, stabilit în 1994, va fi depășit. „Este incredibil! Stadioanele sunt pline, orașele sunt pline, atmosfera este extraordinară!”, a exclamat Gianni Infantino.

Conducătorul FIFA a mai declarat că una dintre cele mai mari satisfacții este prezența în tribune a unui număr tot mai mare de familii, femei și copii. Oficialul consideră că extinderea Cupei Mondiale la 48 de echipe a adus mai mult spectacol și a oferit șansa unor naționale mai mici să se remarce pe scena internațională.

Pe lângă vedetele consacrate ale fotbalului, actuala ediție a campionatului mondial a scos în prim-plan jucători mai puțin cunoscuți, cum ar fi portarii lui Cabo Verde și Curaçao, Vozinha și, respectiv, Eloy Room, demonstrând că noul format al competiției poate produce surprize și noi eroi ai sportului rege.

Opinia ta contează. Comentează!