Recentele incursiuni ale dronelor în Europa arată că Rusia caută o escaladare, a avertizat la Copenhaga președintele ucrainean
Externe 3 octombrie 2025, 15:32 | 232

Recentele incursiuni ale dronelor în Europa arată că Rusia caută o escaladare, a avertizat în timpul unui summit ieri, la Copenhaga, președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a lansat un apel către europeni să se mobilizeze alături de Ucraina, relatează France Presse.

VOLODIMIR ZELENSKI: "Strategia Moscovei este simplă: divizarea Europei. Trebuie să facem exact contrariul."

„Este doar începutul, prima etapă pe calea spre un zid anti-drone eficient pentru protejarea întregii Europe”, a continuat liderul de la Kiev în cursul summitului Comunității Politice Europene, care reunește aproape toate țările europene, cu excepția Rusiei și a Belarus.

VOLODIMIR ZELENSKI: "Când vorbim despre un zid anti-drone, vorbim despre toată Europa, nu doar despre o singură țară."

„Rusia are încă resurse pentru a continua să se bată și aceasta nu este corect. Aceasta trebuie să înceteze”, a precizat Zelenski.

Kievul contează pe un angajament financiar pe termen lung din partea aliaților săi europeni. Pentru a se ajunge la aceasta, Comisia Europeană a propus utilizarea activelor rusești înghețate în Europa pentru a finanța un împrumut de 140 miliarde de euro Ucrainei, pe care îl va rambursa doar dacă Rusia va plăti într-o zi despăgubiri de război, scrie Agerpres.

„Ideea că războiul cu ruşii e la uşă, o isterie şi o prostie, iar subiectul dronelor care au violat spaţiul aerian al mai multor state europene, este o fascinaţie pentru OZN-uri”, a declarat joi Vladimir Putin la un forum de discuţii găzduit la Soci.

VLADIMIR PUTIN: "Elitele conducătoare ale Europei unite continuă să stârnească această isterie. Această idee că războiul cu rușii este la ușă, această prostie este repetată, această mantră este repetată iar și iar. Dacă cineva încă mai dorește să concureze cu noi în domeniul militar, să încerce. Rusia a dovedit în repetate rânduri că atunci când există o amenințare la adresa securității noastre, a păcii și liniștii cetățenilor noștri, a suveranității noastre și a însăși statalității noastre, răspundem rapid. Nu trebuie să ne provocați."

Kremlinul avertizează că va riposta „în mod adecvat” în cazul în care Statele Unite decid să livreze rachete de croazieră Tomahawk Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov. Declarația a venit la câteva zile după ce vicepreședintele american J.D. Vance a indicat că Washingtonul analizează cererea Ucrainei pentru rachete Tomahawk. Peskov nu a oferit detalii despre ce măsuri ar putea fi luate de Moscova în replică, scrie The Kyiv Independent.

Pe 15 octombrie, Marea Britanie și Germania vor organiza la sediul NATO următoarea întâlnire în formatul Ramstein, coordonând sprijinul internațional pentru Ucraina. Summitul are loc din cauza provocărilor rusești și include livrări de arme NATO, precum rachete Patriot și HIMARS.

Opinia ta contează. Comentează!