Mai mulți locatari ai unor blocuri din orașul Durlești și-au părăsit speriați aseară locuințele
Mai mulți locatari ai unor blocuri din orașul Durlești și-au părăsit speriați aseară locuințele. Oamenii au auzit bubuituri atât de puternice, încât li s-au cutremurat casele. Reprezentanții Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică au anunțat că au explodat mai multe butelii de gaz, folosite pentru lucrări într-un bloc aflat în construcție.
Patru echipaje ale pompierilor și salvatorilor au intervenit de urgență pe strada Cărtușa, după ce deasupra clădirii s-a ridicat un nor de fum. Martorii spun că ultimele explozii s-ar fi produs chiar în timpul intervenției IGSU.
TUDOR BUCȘAN, consilier local Durlești: "În momentul primei exploziei eram aproape de acest complex. Imediat cum am auzit explozia m-am apropiat în grabă. Când am ajuns, pompierii și ambulanța erau pe loc. Eu am venit cu un echipaj de poliție. Cu ajutorul lor am intrat prin spatele blocului. În timp ce am ajuns aici, în spatele meu, a fost ultima explozie."
Potrivit Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, pe acoperișul blocului erau amplasate butelii de gaz, utilizate pentru lucrări cu foc deschis.
SERGIU CHIRCU, șeful Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică: "Pe acoperiș se aflau trei butelii de gaz. S-au făcut lucrări cu focul deschis, utilizând butelii de gaz. Nimeni nu a avut de suferit. Pagubele materiale vor fi constatate de către proprietarul construcției respective. Noi urmează să facem o mică investigare privind regulile de apărare împotriva incendiilor la utilizarea focului deschis."
Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Pompierii au răcit pereții construcției și au securizat zona. Autoritățile urmează să stabilească dacă au fost respectate normele de securitate la utilizarea focului deschis și responsabilii de incident. De asemenea, urmează a fi evaluat prejudiciul material.








