Șefa Secției teritoriale Bălți AIPA a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile
Justiţie 10 februarie 2023, 19:51 | 609

Șefa Secției teritoriale Bălți a Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură, reținută recent în dosarul subvențiilor pentru agricultură, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Un administrator, care desfășoară activități în domeniu, reținut în același dosar, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Cei doi sunt suspectați de corupție.

Potrivit anchetei, în cadrul perchezițiilor operate la începutul săptămânii curente au fost ridicate mijloace financiare, contracte, ordine de plată și facturi fiscale, care demonstrează transferurile bănești către persoanele juridice, complice la infracțiune.

COMUNICATUL CENTRULUI NAȚIONAL ANTICORUPȚIE: "La această etapă de examinare a dosarului AIPA, cinci persoane sunt plasate în arest preventiv, trei – în arest la domiciliu și nouă persoane au statut de bănuit. În total, în gestiunea CNA și a procurorilor se află 30 de cauze penale, care vizează fapte de corupere pasivă, activă, trafic de influență și spălare de bani, comise în domeniul acordării subvențiilor pentru agricultură."

Pe 24 ianuarie, ofițerii Centrului Național Anticorupție au desfășurat acțiuni de urmărire penală în aceste cauze, iar mai mulți funcționari publici din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, precum și reprezentanți ai unor agenți economici sunt cercetați pentru infracțiuni de corupție.

Opinia ta contează. Comentează!