Primul loc la un concurs internațional
Social 31 mai 2024, 19:56 | 540

Patru tineri din Republica Moldova, studenți la Universitatea Tehnică, au obținut primul loc la un concurs internațional de inginerie și programare „Hard & Soft”. Competiția a avut loc în perioada 20-27 mai, la Suceava. Timp de o săptămână, cele 16 echipe participante au proiectat o „casă inteligentă”. Echipa „Chișinău1” de la Universitatea Tehnică a reușit să impresioneze juriul internațional după ce a dat dovadă de originalitate și ingeniozitate.

Instituția de învățământ din Republica Moldova a fost reprezentată la concurs de trei echipe, dar câștigătoare a fost „Chișinău1”. Victoria tinerilor vine după nopți nedormite în care au muncit pentru a pune în practică proiectul pe care l-au gândit.

NICU DRUMEA, student: "Tema a fost anunțată pe loc. Adică, nu am avut timp să ne pregătim pentru această temă. Cel mai complicat a fost să colectăm însăși casa inteligentă care capta date de la senzori cu aplicația mobilă. Ea captează datele de pe senzori. Spre exemplu, dacă soarele asfințește sau răsare, setează în mod automat jaluzelele."

VLAD GUȚU, student: "Noi în primul rând ne-am gândit ca casa să fie foarte confortabilă și am inventat o inteligență artificială, care poate să coordoneze cu persoana, să deschidă geamurile, ferestrele, lumina. Ne-am gândit să facem panouri mobile, ca în fiecare parte a zilei să fie în punctul forte. În casa noastră toți senzorii care colectează gazul ce se poate întâmpla în cazuri excepționale să poate apela pompierii."

Pentru ca această „casă inteligentă” să fie cu adevărat funcțională, tinerii au realizat o aplicație mobilă, care răspunde de monitorizarea locuinței.

VLADISLAV CORCODEL, student: "M-am preocupat de aplicația mobilă, care poate deja controla casa. Are două regimuri casa: să fie într-o stare autonomă sau manuală. Aici este pagina centrală a aplicației unde putem monitoriza temperatura, umiditatea."

ANDREI CLIMA, student: "Eram 16 echipe și juriul a început să anunțe de la urmă și eram entuziasmați. OK, măcar în top zece să nimerim și tot se ridicau echipele top cinci și am ajuns la locul doi... și spun „Gata! Luăm sigur locul doi”. Juriul a anunțat că cei mai cei au fost „Chișinău1”! Emoții peste emoții!"

Înainte de a veni la concurs, studenții s-au implicat în mai multe activități în cadrul cărora au învățat să acționeze într-un timp restrâns.

VICTOR ABABI, conferențiar universitar, UTM: "Practic în fiecare zi acești studenți erau implicați în niște activități extracurriculare, unde ei se ocupau cu proiectarea, dezvoltarea, elaborarea diverselor proiecte."

Universitatea Tehnică din Moldova participă la concursul internațional „Hard & Soft” din anul 1995. Instituția de învățământ a obținut locul întâi în anii 2008, 2022 și 2024.

Opinia ta contează. Comentează!