Moldovagaz cere majorarea tarifului de la 23 de lei la 28 de lei și 88 de bani pentru un metru cub de gaze
Economic 19 septembrie 2022, 19:36 | 347

Moldovagaz a depus astăzi o cerere de majorare a tarifului pentru gazele naturale la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Moldovagaz își argumentează solicitarea prin creșterea prețului de achiziție.

Moldovagaz solicită stabilirea unui tarif de 27 de lei și 66 de bani pentru consumatorii finali. Cu tot cu TVA, acest tarif s-ar ridica la peste 29 de lei metrul cub de gaze. Asta chiar dacă în urmă cu două săptămâni, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, spunea că tariful ar trebui să crească la peste 31 de lei. Dacă ANRE va aproba cererea depusă astăzi, aceasta va însemna o majorare a tarifului actual cu aproape șase lei. În solicitarea sa, Moldovagaz invocă o creștere a prețului de achiziție a gazelor naturale, din luna iunie curent până în prezent. Întreprinderea moldo-rusă cere ca noul tarif să fie aplicat din 1 octombrie. ANRE nu a anunțat, deocamdată, când va analiza solicitarea Moldovagaz.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE