Reforma pensiilor: proteste în Franța
Externe 15 martie 2023, 19:46 | 588

Mii de oameni au ieșit astăzi, din nou, în Paris și în alte orașe, pentru a manifesta față de proiectul de lege al Guvernului, care propune ca vârsta de pensionare să crească de la 62 de ani la 64. Între timp, o comisie parlamentară examinează inițiativa. Grevele, care durează de nouă zile, au afectat rafinăriile, transportul public și colectarea gunoiului. Sondajele de opinie arată că aproximativ două treimi dintre francezi sunt împotriva legislației de a crește vârsta de pensionare, scrie France 24.

Între timp, deșeurile necolectate au înfundat străzile din capitala Franței. Pungile cu gunoi sunt atât de multe, încât ajung la înălțimea trecătorilor. Peste șapte mii de tone de gunoi stau întinse pe străzile din Paris, în timp ce colectorii de gunoi și muncitorii de la Incinerare își continuă greva.

Ministerul francez de Interne a solicitat Primăriei din Paris să-i forțeze pe muncitori să strângă gunoiul sau să găsească alte metode de a-l curăța, însă Primăria susține protestatarii, scrie France 24.

EMMANUEL GREGOIRE, viceprimar al Parisului: "Mi se pare insuportabil ca orașele, în cazul de față Paris, în această chestiune privind colectarea gunoiului să se regăsească în calitate de victime, să spunem așa, ale unui conflict social și ale incapacității Guvernului de a găsi un rezultat pozitiv prin dialog."

Turiștii care au venit în Paris navighează printre mormanele de gunoi și le fotografiază, notează AFP.

Din motive sanitare și de siguranță, colectorii de gunoi s-au înțeles să continue strângerea deșeurilor în anumite zone, printre care magazinele de lângă traseele de protest și aziluri.

Nu doar Parisul are probleme cu gunoiul, subliniază France 24. Greve similare au lovit și alte orașe. Muncitorii de la Incinerare din localitatea din imagine au decis să lase trei dintre cele 13 camioane ale lor să-și continue munca.

Având o muncă ce cauzează dureri de spate și contact cu materiale potențial periculoase, cu ture ce deseori încep la miezul nopții, colectorii de gunoi se pensionează în prezent la vârsta de 57 de ani. Dar potrivit reformei, s-ar adăuga încă doi ani până la pensie. Pentru ei este prea mult, scrie France 24. Protestele și grevele care au afectat mai multe domenii din viața de zi cu zi a francezilor au ca scop să preseze Guvernul să retragă proiectul de lege, despre care Emmanuel Macron afirmă că este esențial pentru a se asigura că sistemul de pensii nu rămâne fără bani.

Opinia ta contează. Comentează!