Image-Description
Un copil a fost atacat de o haită de maidanezi în orașul Drochia; Incidentul s-a produs chiar în curtea școlii
Social 29 octombrie 2018, 13:40 | 1366

Un copil a fost atacat de o haită de maidanezi în timp ce se îndrepta spre casă. Totul s-ar fi întâmplat chiar în curtea școlii unde acesta își face studiile.

Mama copilului a scris pe o rețea de socializare că în momentul incidentului copilul se îndrepta spre casă, iar în curtea școlii nu se afla nimeni. Fiind neajutorat cânii l-au doborât la pământ și l-au încolțit de nenumărate ori.

„A fost năvălit și mușcat de o gloată de câini chiar în ograda școlii NR 1! Eu până acum nu-mi pot reveni uitându-mă la rănile copilului meu, dar nu vreau să mai spun starea lui psihologică din acel moment și până acum ce e in suflețelul lui. Au fost 6-7 câini care l-au înconjurat l-au doborât de 3 ori la pamânt. El era singurel ceva timp a strigat și nimeni nu l-a auzit. ” scrie mama copilului.

Totul s-a întâmplat pe data de 26 octombrie. Din fotografiile postate pe o rețea de socializare, se poate observa cu ușurință că copilul a fost mușcat de câini de mai multe ori.

„Ambele picioare sunt rănite.Sus era îmbracat în scurtă de iarna și nu a pâțit nimic. Dar din ceea ce am tras noi nu vreau să se repete cuiva și problema să nu treacă pe deasupra...”

Femeia spune că s-a adresat la autoritățile locale pentru soluționarea problemei câinilor maidanezi, iar aceștia i-au promis că o vor rezolva cât mai curând.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie