60 de angajați ai Secției cultură și turism a Consiliului Raional Anenii Noi nu și-au primit salariile de cinci luni
Social 12 noiembrie 2021, 16:05 | 8922

În Anenii Noi sunt funcționari care stau fără salarii mai bine de cinci luni! O decizie luată mai demult îi lipsește de remunerare. Neînțelegerea a pornit după ce Consiliul raional a considerat că nu mai este nevoie de Secția cultură și turism și a trecut toată subdiviziunea în Direcția educație. Sunt vizați aproximativ 60 de angajați, care s-au plâns în instanță.

Ora 10.00 dimineața. La Casa de cultură din Anenii Noi i-am găsit la locul de muncă pe toți angajații fostei Secției cultură și turism.

SERGIU ȚURCAN, conducător artistic Onix Band, interpret de muzică ușoară: "La locul de muncă suntem întotdeauna pentru că facem ceea ce ne place. Facem muzică, facem artă. Suntem nevoiți să stăm fără salarii de cinci luni de zile. -Cum vă descurcați? -Ne descurcăm foarte și foarte greu."

La muncă am găsit-o și pe Dora Cebotari, conducătorul artistic al formației folclorice „Grădina Dorului”.

Femeia are trei copii. Locuiește în Cobusca Nouă și face naveta în fiecare zi până în Anenii Noi. Iar drumul costă bani.

Dora Cebotari, conducătorul artistic al formației folclorice ”Grădina Dorului”: "Eu personal am luat împrumut de la bancă. Nu știu cu ce o să se finalizeze asta, sunt disperată dar încercăm să mergem înainte și să muncim, pentru că asta ne este menirea: să aducem bucurie oamenilor."

Urcăm un etaj și ajungem la bibliotecă, unde muncește Olesea Pușcașu. Femeia se pregătește să aducă pe lume un copil.

OLESEA PUȘCAȘU, metodist, biblioteca publică raională, Anenii Noi: "Mai am încă două săptămâni și trebuie să plec în concediu de maternitate. E o problemă de a ieși în concediu de maternitate că nu se știe cum voi fi remunerată pentru muncă."

Problema oamenilor de cultură din Anenii Noi a început în decembrie 2020, când Consiliul raional a decis să includă Secția cultură și turism în Direcția educație.

OLGA BOGOVIC, directorul Casei raionale de cultură, Anenii Noi: "Vreau să vă spun din start, au fost încălcate toate legile care există astăzi în vigoare. Încep de la Codul muncii. Uitați-vă, ce nu știm noi. Noi nu știm astăzi nici motivele reorganizării."

PARASCOVIA CODREANU, specialist principal, Secția cultură și turism: "Nici nimeni nu ne-a întrebat poziția noastră, cum privim noi lucrurile. Asistăm cu toții la o degradare, la o degradare a domeniului cultură."

MARIANA BELIBOV, specialist superior, Secția cultură și turism: "Nu sunt avizele comisiilor consultative, ceea ce denotă faptul că nici nu a fost discutat acest proiect de decizie în cadrul comisiilor până la ședință. S-a încălcat legislația în vigoare referitor la preavizare."

Decizia Consiliului raional a fost atacată în instanță, afirmă șeful Secției cultură și turism, Vasile Moroșanu.

Vasile Moroșanu, șeful Secției cultură și turism: "Pe urmă peste patru luni de zile ei au înțeles că e ilegală și au înțeles că au să o piardă, fiindcă noi am acționat în judecată și am invocat acolo toate legile, ei au luat o decizie încă mai ilegală. "

A fost atacată și a doua decizie, din luna aprilie 2021. Vasile Moroșanu spune că pe durata aceste situații incerte a fost și intimidat. În consecință, omul a ajuns la medici.

Vasile Moroșanu, șeful Secției Cultură și Turism: "Atâtea impedimente ne-au creat că sunt din spital în spital. "

Am mers la Consiliul raional Anenii Noi, însă pe președintele acestuia nu l-am găsit la locul de muncă. L-am sunat, întrebându-l ce crede despre legalitatea deciziilor în privința angajaților din cultură.

Ion Vicol, președintele raionului Anenii Noi: "- Când s-a luat această decizie, ei nu au fost consultați? -Este și asta, și asta este. Acolo multe întrebări sunt fără răspuns. Și eu îmi dau întrebarea și nu îmi pot răspunde nici eu. Arbitrul e judecata, dar judecata nu are nicio grijă. E supraîncărcat sau poate intenționat tărăgănează."

Cât despre salarii.

Ion Vicol, președintele raionului Anenii Noi: "Noi am avut trei întâlniri cu dumnealor. Le-am explicat modalitatea tot. Ei nu doresc să depună o cerere că sunt de acord, că trecem în structura nouă organizată de Consiliu - Direcția generală educație și cultură. Ei toți îl susțin pe fostul conducător al instituției date și asta e dreptul lor."

Referindu-se la șeful Secției cultură, Vasile Moroșanu, președintele raionului ne-a spus că situația lui este foarte complicată.

În prezent, dosarul se află la Curtea de Apel Chișinău.

Opinia ta contează. Comentează!