Serviciul Hidrometeorologic a emis Cod galben de ploi puternice, valabil de astăzi, ora 21:00 până mâine, ora 10:00
Meteo 17 iulie 2025, 20:25 | 371

Serviciul Hidrometeorologic a emis Cod galben de ploi puternice, valabil de astăzi, ora 21:00 până mâine, ora 10:00.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic, sunt prognozate ploi abundente, însoțite de vânt și descărcări electrice. Meteorologii precizează că vântul va bate cu rafale de până la 18 metri pe secundă. Autoritățile municipale le recomandă cetățenilor să evite deplasările cu mașina personală, să nu parcheze lângă copaci bătrâni sau pe marginea drumurilor. Oamenii sunt îndemnați să evite atingerea cablurilor electrice căzute pentru evitarea unei posibile electrocutări, să nu traverseze zonele inundate, chiar dacă apa pare superficială. Șoferii trebuie să circule cu prudență sporită. Condiții meteo similare au fost înregistrate și în seara zilei de ieri. Ce pagube au fost înregistrate, vedeți în continuare.

Vântul puternic a doborât miercuri seara mai mulți copaci pe strada Pandurilor din Chișinău, blocând circulația în zonă. Mai multe echipaje de poliție, dar și salvatori au intervenit pentru a lichida consecințele.

Mai mulți copaci au fost dați la pământ și la Tighina, unde vântul a bătut cu putere. Un arbore a căzut peste o mașină parcată, ar altul s-a prăbușit peste șosea, blocând parțial traficul.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie