Opere de artă distruse în Brazilia
Miile de susținători ai lui Jair Bolsonaro care au vandalizat Palatul Prezidenţial Planalto, Curtea Supremă şi sediul Congresului au lăsat în urmă pagube imense. Cele trei clădiri dețineau o bogată colecție de artă, unele dintre piese suferind daune iremediabile, scrie BBC.
În fiecare dintre cele trei clădiri ale căror ferestre au fost sparte se află obiecte rare de mobilier, lucrări ale unor mari artişti modernişti brazilieni sau opere oferite Braziliei de ţări străine. Tabloul "As Mulatas" al pictorului Di Cavalcanti, unul dintre maeştrii brazilieni ai modernismului, expus în Sala Nobiliară de la etajul trei al Palatului Prezidenţial, a fost grav avariat. Pânza care datează din 1962, ce reprezintă patru femei într-un decor vegetal exuberant, a fost "găurită de şapte ori” de către protestatari. Guvernul a spus că tabloul valorează cel puțin 1,5 milioane de dolari. O sculptură din bronz a lui Bruno Giorgi a fost spartă în bucăți, iar crengile sculpturii din lemn a lui Frans Krajcberg au fost rupte și aruncate. Institutul Patrimoniului Istoric Artistic Naţional „a deplâns profund pagubele produse” şi a asigurat că în curând va fi efectuată o expertiză pentru „evaluarea nevoilor de restaurare”.








