Informațiile privind o eventuală federalizare a Republicii Moldova, apărute în presa rusă, urmează a fi tratate cu multă rezervă
Politic 13 noiembrie 2026, 16:28 | 38

Informațiile privind o eventuală federalizare a Republicii Moldova, apărute în presa rusă, urmează a fi tratate cu multă rezervă. De această părere este politologul și comentatorul spațiului ex-sovietic Armand Goșu. El a declarat pentru Jurnal TV că Moscova pornește frecvent în negocieri de la revendicări exagerate, pentru a-și crea spațiu de manevră. Totuși, expertul consideră relevant faptul că Republica Moldova apare într-un asemenea scenariu.

Documentul publicat de „Eho” nu trebuie privit ca o listă de condiții care vor fi acceptate în mod expres. În opinia lui Armand Goșu, astfel de propuneri pot avea rolul de a deruta opinia publică și părțile implicate în negocieri.

ARMAND GOȘU, politolog, comentator al spațiului ex-sovietic: “Trebuie să fim conștienți că acestea sunt niște poziții exagerate și că din tot ce vedem aici ar putea să nu rămână nimic sau să nu rămână mare lucru. Acest document nu face decât să confirme faptul, dacă mai era nevoie de vreo confirmare, că Moldova este o țintă, una dintre țintele principale ale Moscovei, ale Federației Ruse, și că menținerea Moldovei în zona de influență a Rusiei este o prioritate strategică pentru Kremlin.”

În lista atribuită Moscovei apar și revendicări față de NATO, precum oprirea extinderii alianței și revenirea la configurația anterioară. Goșu consideră că astfel de cereri depășesc cu mult dosarul ucrainean și ar afecta actualul sistem de securitate din Europa.

ARMAND GOȘU, politolog, comentator al spațiului ex-sovietic: “Astea sunt niște pretenții total nerealiste ale Rusiei, sunt niște poziții de negociere. Adică arunc buzduganul înainte și văd, poate îl prinde cineva. Deci este exclus așa ceva să se întâmple. Cum vă închipuiți că infrastructura NATO, că se închid bazele în România și pleacă? (...) În România nu este doar infrastructură americană. Sunt trupe franceze, olandeze, avioane italiene, spaniole.”

În privința regiunii transnistrene și autonomiei găgăuze, expertul a menționat că Moscova le-a folosit de-a lungul timpului drept instrumente de presiune asupra Chișinăului. El leagă eventualele riscuri pentru Republica Moldova și de evoluția războiului din Ucraina, în special în sudul țării vecine.

Opinia ta contează. Comentează!