Peste 130 de elevi, repartizați în 11 echipe, și-au testat abilitățile în probe inspirate din intervențiile salvatorilor
Social 20 mai 2026, 18:26 | 131

Peste 130 de elevi din Chișinău și din alte localități, repartizați în 11 echipe, s-au reunit la o tabără de odihnă de la Vadul lui Vodă, acolo unde salvatorii și pompierii au dat start cursului practic „Școala securității”. Tinerii și-au testat abilitățile în probe inspirate din intervențiile reale ale salvatorilor și au învățat cum să reacționeze corect în situații de risc și cum să acorde primul ajutor medical.

Participanții au fost implicați în diverse ateliere și probe interactive, dedicate acordării primului ajutor, prevenirii incendiilor, comportamentului corect în situații excepționale, precum și dezvoltării capacităților de intervenție și orientare.

Elevii din cele 11 echipe liceale din Chișinău și raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Criuleni, Strășeni și Dubăsari, ne-au spus că înainte de competiție au avut parte de antrenamente solicitante, desfășurate timp de câteva săptămâni.

Desfășurarea acestor competiții are drept scop dezvoltarea abilităților practice ale copiilor și tinerilor privind prevenirea situațiilor de risc, dar și promovarea spiritului civic, a responsabilității și cooperării.

OLEG MUNTEANU, șef adjunct al Direcției Situației Excepționale, arbitru principal: "Ștafeta combinată, după urmează desfășurarea de luptă și concursul echiparea. Scopul acestor competiții este antrenarea deprinderilor practice și a familiariza toți copii și tânăra generație pentru a reacționa în diverse situații de risc și a promova profesia de salvator și pompier."

„Școala Securității” se va desfășura în perioada 20–28 mai 2026 în raioanele Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Hîncești, Căușeni, autonomia găgăuză și în municipiul Chișinău. Pentru ediția din acest an s-au înscris 500 de elevi în 46 de echipe.

Opinia ta contează. Comentează!