Reținerea lui Plahotniuc este o mare victorie atât pentru justiție, cât și pentru cetățenii Republicii Moldova, afirmă Valeriu Pașa
Vladimir Plahotniuc ar fi ajuns în Grecia folosind o identitate falsă, iar reținerea acestuia este „o mare victorie atât pentru justiție, cât și pentru cetățenii Republicii Moldova”, afirmă expertul în politici Valeriu Pașa. El a explicat ce înseamnă această reținere pentru actuala guvernare, precum și în ce condiții și când ar putea fi adus Plahotniuc în țară.
VALERIU PAȘA, expert în politici: "Din câte putem înțelege acesta a pătruns în Reublica Elenă cu un pașaport fals, deoarece el se află sub sancțiuni internaționale, inclusiv a Uniunii Europene, și nu ar fi putut ajunge acolo în mod legal. Respectiv, reținerea acestuia de către Interpool înseamnă o mare victorie și pentru pentru justiție, dar și pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru că pe bune dreptate Plahotiuc este considerat cel mai mare criminal în istoria Republicii Moldova."
Din punct de vedere politic, reținerea lui Plahotniuc ar putea avantaja actuala guvernare, întrucât vine după mulți ani de incetitudine, susține expertul. Potrivit lui Pașa, în ultima perioadă, au apărut numeroase informații privind implicarea fostului șef al PD în planurile Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova.
VALERIU PAȘA, expert în politici: "Din mai multe surse am aflat despre vizitele și înțelegerile pe care le-a avut la Kremlin, astfel încât să contribuie la victoria forțelor proruse în alegeri. La fel ca reținerea lui Platon în Marea Britnie, probabil arestarea lui Plahotniuc va da peste cap o parte din aceste planuri. Urmează să aflăm detalii despre cine și cum va afecta."
Valeriu Pașa a menționat că urmează o etapă juridică, în care autoritățile de la Chișinău vor solicita extrădarea lui Plahotniuc, însă procesul s-ar putea să dureze. Expertul a făcut o tangență cu Veaceslav Platon, reținut pe 13 martie curent, dar care se află încă în Marea Britanie. Pașa atras atenția că „Plahotniuc își permite cei mai buni avocați și deține informații compromițătoare despre persoane influente din justiție și politică”.








