În mâinile lui Anatol Lazarev orice spic de grâu prinde viață, afirmă crticii de artă
Cultură 4 noiembrie 2021, 20:31 | 1504

Holul Direcției cultură a Primăriei Chișinău găzduiește în aceste zile o o expoziție a pictorului Anatol Lazarev. Lucrările semnate de artistul plastic sunt inedite prin combinații reușite dintre pictură și stofă veche. În mâinile lui Lazarev, afirmă criticii de artă, orice spic de grâu prinde viață.

ELEONORA SÂTNIC, critic de artă: "Dacă observați, el folosește multe materiale care nu prea sunt practicate în artele plastice. Folosește paiul uscat pe care prealabil îl prelucrează foarte intens, elementarele chibrituri sau o bucată de țesut chiar de la un sac. Este un om de o puritate sufletească pură, spun pentru că îl cunosc de mai mulți ani."

Expoziția de picturi a fost lansată la inițiativa lui Alexandru Lazarev, fiul artistului.

ALEXANDRU LAZAREV, fiul lui Anatol Lazarev: "Lucrările astea reflectă huma pământului nostru, pentru că paiele sunt scoase din pământ, acel pământ unde eu am copilărit și iată cu timpul ne întoarcem la origini. Aceste opere de artă reprezintă sufletul pământului nostru."

Artistul mărturisește că demult își dorea ca lucrările lui să fie studiate la expoziție curentă. Cea din urmă a avut loc acum cinci ani, iar elementul cheie este spicul de grâu în lucrările lui.

ANATOL LAZAREV, artist plastic: "Spicul de grâu este un element viu, pentru că chibritul e unul mort, iar spicul de grâu el trăiește chiar și după ce a fost cosit de pe miriște. El păstrează în sine căldura soarelui, energia cosmosului și dă o altă nuanță, este ceva deosebit."

Anatol Lazarev a reuşit să creeze lucrări care pur şi simplu ies din tipare, lucru confirmat și de alți exponenți ai artei.

Lucrările sale au o semnătură unică pe mapamondul artei, spun experții în domeniu. Creaţiile maestrului au fost expuse şi apreciate nu doar în galeriile de pe ambele maluri ale Prutului, dar și în Germania, Spania, Italia, Ucraina sau Rusia.

Opinia ta contează. Comentează!