Ucraina a lovit noaptea trecută încă un depozit al rețelei Wilberries din Federația Rusă
Externe 5 august 2026, 16:43 | 86

Ucraina a lovit noaptea trecută încă un depozit al rețelei Wilberries din Federația Rusă. Amplasat din regiunea Tula, acesta este și unul dintre cele mai mari din țară. Centrul logistic a fost cuprins de flăcări și este al 20-lea atacate de la mijlocul lunii iulie.

Guvernatorul regiunii Tula, Dmitri Mileaev, a anunțat că atacul cu drone a provocat un incendiu la centrul de sortare Wildberries din orașul Aleksin, unul dintre cele mai mari, după cele din Koledino și Elektrostal, regiunea Moscovei. La rândul său, compania care operează aceste depozite a anunțat că angajații au fost evacuați înainte de atac, iar livrările vor fi redirecționate. Ucraina a atacat aproape 20 de centre logistice Wildberries de la mijlocul lunii iulie, acuzând compania că îi furnizează armatei ruse componente pentru drone și alt echipament militar. După aceste lovituri, Wildberries a eliminat de pe platformă eticheta „Totul pentru SVO”, sub care erau promovate peste 200.000 de mărfuri destinate războiului din Ucraina. Totuși, potrivit presei, pe platformă continuă să fie disponibile produse cu utilizare militară, inclusiv veste antiglonț și drone FPV. Suprafața depozitelor Wildberries atacate depășește aproximativ 27 la sută din capacitatea totală a companiei. Printre centrele logistice lovite se numără cele din Elektrostal, Krasnodar, Nevinnomîssk, Voronej, Ekaterinburg și Sankt Petersburg. Cea mai mare pierdere este considerată hub-ul de la Elektrostal, distrus complet de incendiu, cu suprafața de aproximativ 250.000 de metri pătrați.

Între timp, Rusia a atacat Ucraina cu rachete și drone, iar în regiunea Kiev au fost uciși cel puțin 17 oameni, în timp ce peste 40 au fost răniți.

Președintele Volodimir Zelenski a transmis condoleanțe familiilor celor decedați.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "A fost un atac devastator: 24 de rachete balistice, patru rachete și 115 drone. Obiectivele principale ale atacului au fost depozitele unor întreprinderi civile, dar au fost lovite și infrastructura, o stație de cale ferată. Printre obiectivele atacate s-au numărat entități ce nu au legătură cu războiul: o companie de producere a berii, depozite de materiale de construcții, o companie de logistică civilă."

Liderul de la Kiev a subliniat că, prin aceste atacuri, Federația Rusă urmărește să provoace deficit de mărfuri în Ucraina.

Opinia ta contează. Comentează!