Ședința de constituire a Parlamentului va fi prezidată de Zinaida Greceanîi
Politic 20 octombrie 2025, 20:15 | 319

Ședința de constituire a Parlamentului va fi prezidată de Zinaida Greceanîi, aleasă deputat pe lista Blocului Patriotic. Se întâmplă după ce alți doi cei mai în vârstă legislatori, Vladimir Voronin și Nicolae Botgros, au refuzat, pe rând, să conducă prima ședință plenară a noului Parlament.

Socialista Zinaida Greceanîi urmează să conducă ședința de constituire a Parlamentului, care va avea loc miercuri, 22 octombrie. Asta după refuzul exprimat de deputatul ales pe lista PAS, Nicolae Botgros. Maestrul a invocat motive personale.

NICOLAE BOTGROS, deputat ales: "Nu o să pot din mai multe motive, dar să nu fie, Doamne ferește, legat de partid. Cu partidul - nimic. Totul este în regulă, totul este bine, totul este normal. Starea familiară nu-mi permite."

Zinaida Greceanîi va reveni la tribuna centrală a Parlamentului, după ce a condus forul legislativ al Republicii Moldova în anii 2019 – 2021.

Săptămâna trecută, decanul de vârstă Vladimir Voronin a refuzat să deschidă prima ședință a noului Parlament. Astfel, următorul în ordine, conform vârstei, figura dirijorul Nicolae Botgros.

Potrivit unui comunicat al Legislativului, în debutul ședinței plenare, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, va prezenta raportul privind rezultatele alegerilor și validarea mandatelor deputaților aleși. Din momentul prezentării acestui raport, Parlamentul se consideră legal constituit. Etapa următoare prevede formarea grupurilor parlamentare. Acestea se constituie în termen de zece zile după prima ședință plenară a noului Parlament și sunt alcătuite din cel puțin cinci deputați. Urmează alegerea președintelui Parlamentului, vicepreședinților şi formarea Biroului permanent.

Opinia ta contează. Comentează!