Image-Description
Igor Munteanu, despre tensiunile ruso-ucrainene: „Nu discutăm dacă va ataca sau nu Rusia, ci când va ataca”
Politic 25 ianuarie 2022, 10:15 | 1939

Ex-deputatul și fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu, a declarat în cadrul emisiunii „Ora Expertizei”, de la Jurnal TV că pentru cetățenii Republicii Moldova, conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina este o adevărată amenințare.

„Sigur că avem toate motivele să ne îngrijorăm, pentru că forțele transnistrene sunt incluse în așa-numitul district militar de Vest, au participat la toate exercițiile militare care s-au organizat în ultimii zece ani și, evident, chiar dacă nu dispun de efective militare semnificative, ei pot face parte din atacurile targhetate. Bănuiesc că acum nici nu discutăm dacă va ataca sau nu va ataca Rusia, ci când va ataca, pentru că mobilizarea unui volum atât de mare de resurse nu doar militare de data aceasta, dar și politice, și diplomatice, punerea pe masă a Occidentului, a condițiilor ultimative de a pleca, de a exclude orice fel de influență occidentală din zona Europei Centrale și de Est, nu doar din spațiul ex-sovietic, vorbește despre faptul că motivele conducerii actuale de la Kremlin sunt foarte serioase și s-ar putea să meargă pe o tactică asemănătoare cu cea din Siria. În Siria au fost lovituri targhetate asupra unor orașe, au fost distruse, au participat la ocuparea unor teritorii influente și importante pentru Federația Rusă. Asta ar înseamna decuparea totală a Ucrainei de Marea Neagră și de ieșirea la Marea Azov, teritorii strategic importante în momentul acesta pentru Federația Rusă. Costurile cred că ar fi catastrofale pentru Ucraina și Federația Rusă în același timp. Pentru noi personal, ca cetățeni ai unui stat pitit în umbra Ucrainei, amenințările sunt foarte mari, pentru că ar însemna refugiați din zonele din conflict și ar însemna o escaladare a forțelor care pot să pună mâna pe arme din Basarabia de jos prin Transnistria. Tensiunile s-ar ridica peste capul Ucrainei, ar fi, cu siguranță, o fereastră în care foarte multe grupuri militare ar sări de partea combatanților. (...) Aplicarea forței este în detrimentul Federației Ruse și suntem într-un moment extrem de primejdios a istoriei acestei regiuni”, a declarat Igor Munteanu.

Opinia ta contează. Comentează!