Un bărbat de 27 de ani, originar din Dondușeni, acuzat de crimă și anunțat în căutare internațională, a fost extrădat de Italia
Justiţie 7 noiembrie 2022, 15:45 | 611

Autoritățile italiene l-au extrădat pe un bărbat de 27 de ani, originar din Dondușeni, acuzat de crimă și anunțat în căutare internațională. Moldoveanul împreună cu un alt individ ar fi ucis în bătaie un consătean, acum doi ani.

Potrivit poliției, crima s-a produs acum doi ani, la Dondușeni. Individul, împreună cu un alt bărbat, ar fi consumat băuturi alcoolice și și-au amintit despre niște reglări de conturi. Aceștia s-au deplasat la domiciliul victimei și i-au aplicat mai multe lovituri mortale, după care au plecat de la locul infracțiunii. Unul dintre agresori a fost reținut în același an. Cel de-al doilea a fugit și a fost anunțat în căutare internațională. Pe 4 noiembrie curent, suspectul reținut și arestat de către autoritățile Italiene a fost extrădat în Republica Moldova și plasat în arest. Bărbatul riscă acum până la 20 de ani de pușcărie.

Opinia ta contează. Comentează!