Beneficiarii Aeroportului, la treuca miliardului: Cum cel puțin 2 mil. de euro de la BEM au ajuns la fondatorii Avia Invest
O parte din banii furați de la Banca de Economii a ajuns la Aeroport. Nu o spunem noi. A declarat-o în Parlament fostul șef al Centrului Național Anticorupție. În urmă cu tocmai patru ani! Jurnal TV prezintă astăzi dovezi că Viorel Chetraru știa ce spune.
Cel puțin două milioane de euro din circuitul bancar fraudulos au ajuns la fondatorii SRL-ului Avia Invest. Sunt aproape anonimi, iar actuala putere nu-i atinge.
Unul dintre fondatorii SRL-ului Avia Invest, firma care a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău, a beneficiat de peste două milioane de euro din așa-numitul „miliard” furat din băncile falimentate. Este vorba despre offshorul înregistrat în Marea Britanie - TB Team Management, care apare în rulajele bancare ale firmelor implicate în procesul de spălare a banilor scoși prin credite frauduloase din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Două plăți către această companie, care a figurat printre fondatorii Avia Invest SRL, au fost vărsate pe 28 și 29 octombrie 2013. Transferurile au fost făcute prin intermediul offshorului Branch Marketing LTD, înregistrat în Belize, implicat și în plăți pentru care au fost condamnați fostul premier Vladimir Filat și ex-deputatul Chiril Lucinschi.
Rulajele bancare ale acestei firme anonime au fost puse la dispoziția presei de către avocatul Ion Crețu, nevoit să fugă din Republica Moldova acum un an, imediat ce a făcut rost de aceste documente. Banch Marketing este una dintre companiile recunoscute drept ale sale de către condamnatul Ilan Șor. Acesta a refuzat să răspundă cui a trimis cele peste două milioane de euro.
În august 2013, după un concurs dubios, desfășurat de autorități, Aeroportul Internațional Chișinău a fost dat în concesiune firmei moldovenești Avia Invest .
Inițial, SRL-ul Avia Invest avea doi proprietari cu cote egale, ambii din Rusia - Aeroportul Habarovsk, în asociere cu firma УК КОМАКС, și producătorul de motoare și locomotive ”Коломенский Zавод”. După semnarea contractului dintre Avia Invest și autoritățile de la Chișinău, ”Коломенский” a dispărut din lista fondatorilor, iar Aeroportul Habarovsk a păstrat doar o cotă de 5 la sută. De atunci, adevărații proprietari ai unei cote de 95 la sută s-au ascuns în offshor. Ei și-au schimbat de două ori denumirea, dar beneficiarii par să rămână aceiași. Până în septembrie 2016, 95 de procente din Avia Invest și, respectiv, din Aeroportul Internațional Chișinău i-au aparținut offshorului britanic TB Team Management LLP. Cel care a beneficiat de peste două milioane de euro din așa-numitul miliard. Ar părea că o persoană indicată să răspundă cine sunt adevărații fondatori ai Avia Invest este directorul acestui SRL - Petru Jardan. Omul însă afirmă că habar nu are cine l-a angajat.
Desigur, am fi mers direct la fondatori dacă identitatea lor ar fi fost cunoscută sau lesne de aflat. Însă lucrurile stau altfel. Peste șase ani de la darea în concesiune a unui obiectiv strategic, precum este Aeroportul Internațional Chișinău, societatea încă nu cunoaște cine sunt beneficiarii reali ai obiectivului.
TB Team Management a deținut SRL-ul Avia Invest și, respectiv, Aeroportul Internațional Chișinău, prin intermediul firmei rusești КОМАКСАВИА. În 2016, însă, afacerea a fost trecută pe un offshor din Cipru - Komaksavia Airport Invest LTD, care rămâne proprietar până în prezent. Denumirea este asemănătoare cu cea a fostului proprietar, firma din Rusia, КОМАКСАВИА, fondată de offshorul TB Team Management. Și nu este singura asemănare între cei doi fondatori înregistrați în paradisuri fiscale. Ambele offhoruri au fost și sunt reprezentate de unele și aceleași persoane. Directorul general al КОМАКСАВИА, unde fondator era TB Team Management, este un cetățean al Rusie, pe nume Modris Karklinsh ( МОДРИС КАРКЛИНЬШ). Același om figurează drept director și secretar la offshorul cipriot, care deține 95 de procente din Aeroportul Internațional Chișinău în prezent, Komaksavia Airport Invest.
Un alt personaj care apare atât la offshorul britanic, cât și la cel cipriot este cetățeanul bulgar Marin Mihov Tenev. La TB Team Management, acesta a figurat în unele documente ca persoană care deține un control semnificativ. Iar la Komaksavia Airport Invest a figurat ca director și secretar în momentul fondării, în august 2016.
Cei doi reprezentanți ale celor două companii fondatoare ale Avia Invest se află des la Chișinău. Ei stau vecini, într-un bloc din cartierul Telecentru. Modris în apartamentul 7, iar Tenev - în 8. Am mers acolo pentru a-i întreba pe ale cui interese le reprezintă și cine a beneficiat de transferurile din „miliard” ajunse la TB Team Management. În zile diferite, dar ambii au răspuns la interfon. Și ambii au cerut să lăsăm un număr, la care să ne contacteze ulterior.
Peste o lună și jumătate după această convorbire prin interfon, omul de la pază, cel căruia i-am lăsat numărul redacției, a spus că Tenev nu a intrat să-l ceară. Nici Modris nu a apucat să ne sune, așa cum a promis.
Cei doi au o firmă comună la Chișinău, deschisă în 2017, pe aceeași adresă ca și Avia Invest. Alt business în Republica Moldova nu au. În Bulgaria, însă, Mihov Tenev figurează drept manager într-o companie care aparține unui om de afaceri moldovean. Este vorba despre Vladimir Russu, care l-a angajat pe bulgar în calitate de administrator în 2012. Businessmanul nu a binevoit să discute cu reporterul Jurnal TV, care i-a transmis datele de contact prin secretară.
Vladimir Russu este consul onorific al Republicii Coreea în Republica Moldova. Tot el este omul de afaceri, care a vândut renumitul palat din centrul Chișinăului, denumit „Casa albă” și atribuit oligarhului Vladimir Plahotniuc. Jurnaliștii de la Rise Moldova și Ziarul de Gardă au scris anterior că în acea tranzacție, cumpărătorul imobilului a fost reprezentat prin procură de către Iuri Luncașu - una dintre persoanele din anturajul oligarhului de la șefia Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Dar și un participant la petreceri date de către condamnatul Ilan Șor.
Curios este faptul că anume lui Luncașu îi aparțin cele două apartamente din Chișinău, în care stau Modris și Tenev. Mai exact, uneia dintre firmele lui Iuri Luncașu. Am încercat să luăm legătura cu misteriosul om de afaceri. Luncașu l-a delegat pe un reprezentat de-al său să răspundă la întrebări, iar acesta a negat orice legătură cu TB Team Management și a spus că nu cunoaște cine ar sta în spatele acestei companii. Totodată, omul a calificat drept coincidență faptul că doi reprezentanți ai firmei au închiriat apartamente anume de la Luncașu.
În luna mai 2015, fostul director al Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, declara în Parlament că o parte din banii furați din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank ar fi ajuns la Aeroportul Internațional Chișinău.
Peste aproape patru ani de la acea declarație, întrebat ce probe avea atunci și dacă azi mai crede că o parte din banii furați din bănci a ajuns la Aeroport, Viorel Chetraru, numit între timp membru al Curții de Conturi, refuză să comenteze subiectul.
Am trimis o solicitare oficială la Procuratura Anticorupție, în care am întrebat dacă au fost efectuate investigații cu privire la proveniența surselor financiare utilizate de SRL-ul Avia Invest și dacă s-au adeverit suspiciunile exprimate de către fostul director al CNA cu privire la faptul că o parte din banii furați din bănci a ajuns la Aeroport. Totodată, am întrebat dacă procurorii au examinat transferurile din circuitul fraudei bancare, de care a beneficiat fostul fondator al Avia Invest - TB Team Management. Procuratura Anticorupție ne-a trimis o scrisoare, în care nu a răspuns la nicio întrebare. A informat că ar avea în vizor tranzacțiile suspecte care fac parte din investigarea fraudei bancare, dar că, ținând cont de confidențialitatea urmăririi penale, nu poate oferi detalii cu privire la conturi și nume de persoane fizice sau juridice. Nu este clar de ce, timp de patru ani, nu s-a reușit investigarea până la capăt a unei suspiciuni exprimate în Parlament și nu de către oricine, dar de către un director al CNA.
În acest context este de remarcat o declarație făcută în 2016 de fostul director adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman. Într-un interviu pentru portalul anticorupție.md el a declarat că beneficiari ai TB Team Management sunt persoane apropiate Partidului Democrat și că, peste un timp, acest lucru va deveni evident. l-am contactat pe purtătorul de cuvânt al PD, pentru a-i cere un comentariu. Vitalie Gamurari a sugerat că pe de o parte, Gofman s-a discreditat după ce personal și-a contrazis anumite declarații, și că, pe de altă parte nu ar exista probe care să demonstreze implicarea reprezentanților Partidului Democrat la Aeroport.
Însă, când a venit vorba de informații care ar putea fi calificate drept probe, reprezentantul PD a refuzat să comenteze. A spus că instituțiile statului sunt cele care ar trebui să verifice suspiciunile. Adică, acele structuri, care timp de patru ani nu au reușit să facă lumină și care se feresc să precizeze nume.
Informația care poate fi colectată, gratuit și independent, în spațiul online este prea puțină pentru a afirma cu certitudine cine stă cu adevărat în spatele unui offshor. Nu degeaba au fost inventate aceste paravane și nu degeaba la ele apelează cei care vor să-și păstreze anonimatul. Instituțiile statului, însă, au mult mai multe instrumente pentru a efectua investigații. Inclusiv posibilitatea de a colabora cu autorități străine. Procurorii au posibilitatea, bunăoară, să verifice dacă faptul că reprezentanții offshorului care a beneficiat de peste două milioane din „miliard” sunt găzduiți de Iuri Luncașu este doar o coincidență sau mai mult de atât. Fără implicarea autorităților în aceste investigații, descoperirile făcute de presă sau alți actori vor putea fi calificate mereu drept informații neprobate sau concurs de împrejurări. O altă coincidență miraculoasă, care îi leagă pe reprezentanții offshorurilor de la Aeroport de Partidul Democrat, și pe care ar avea posibilitate să o investigheze procurorii, este o adresă din Cipru. Potrivit unui document publicat recent de fostul primar Dorin Chirtoacă, care l-a extras contra plată din registrele cipriote, offshorul Komaksavia Airport Invest a fost înregistrat inițial în sediul firmei de fiduciari din orașul Larnaca - Argyrou & Associates. Este tocmai firma, care reprezintă interesele președintelui PD, Vladimir Plahotniuc, în ofshorul deținut de acesta - Mavogan Holdings Limited. Jurnal TV a prezentat anterior un raport financiar secret al grupului Mavogan. Este vorba despre un holding, în care au fost înglobate companiile și proprietățle deținute de Plahotniuc - majoritatea nedeclarate. Drept beneficiar final în acte figurează Oxana Childescu, soția oligarhului, în timp ce Vladimir Plahotniuc este prezentat ca parte afiliată grupului de companii.
Președintele PD nu a răspuns la telefon pentru a spune dacă știe cine stă în spatele offshorurilor de la Aeroport, și, respectiv, cine a beneficiat de transferurile de peste două milioane de euro din „miliardul” furat de la Banca de Economii.