IRINA NICIPOREANCO, refugiată: "Mi-am luat copiii și am plecat. A fost greu și gazul era scump, și nu se putea de găsit, și benzina. Dar am mers și copiii, nu au mai stat închiși în subsol. Timp de o lună am trăit greu, ne ascundeam în subsoluri când auzeam sirena."

De la începutul războiului în Ucraina, copiii Irinei învățau online. Datorită sprijinului din partea autorităților locale, copiii merg la școala din satul Bezeda.

IRINA NICIPOREANCO, refugiată: "Adaptarea a fost grea, dar aici oamenii sunt ospitalieri. Chiar de la început s-au comportat frumos cu noi. Școala ne-a ajutat să încadrăm copiii. Primăria, la fel, s-a implicat pentru că noi eram în format online în Ucraina, dar eu am spus că copiii trebuie să meargă la o școală normală pentru ca să aibă tot."

În Ucraina, femeia cosea acasă haine, dar acum Irina mai are puțin și va primi o diplomă de studii.

IRINA NICIPOREANCO, refugiată: "Această profesie am învățat-o în Ucraina. Acolo coseam acasă pentru oameni, apoi am plecat și am studiat, pentru că eu nu primeam bani pentru copii. În acest an eu voi apăra diploma de studii. La fel, este online, mă conectez cu profesorii, le arăt ce am eu și au spus că acolo vor face pentru mine, eu înregistrez video și le arăt ce fac eu aici."

Pentru a-și întreține copiii, femeia a deschis un atelier de reparație a hainelor, cu sprijinul unei asociații din Edineț, care i-a procurat Irinei o mașină de cusut.

IRINA NICIPOREANCO, refugiată: "Pentru copii. Trebuie să-i cresc, dar să nu mă concentrez pe ceea ce se petrece. Trebuie să trăim... Cos draperii, repar hainele, din haine vechi fac haine noi. Comenzi de la zero încă nu am."

De la începutul războiului, peste 1,4 milioane de persoane din Ucraina au intrat în Republica Moldova. Peste 116.000 de persoane stau aici în continuare.