Ambasada Ucrainei la Chișinău a organizat o expoziție despre teroarea prin care trec copiii ucraineni în timpul războiului
Războiul a lăsat urme adânci în sufletele copiilor din Ucraina. Zeci de mii și-au schimbat percepția asupra lumii, după ce au avut de înfruntat frigul, întunericul sau, și mai grav, și-au pierdut locuința și părinții. În capitală, misiunea diplomatică a Ucrainei a organizat o expoziție despre încercările cumplite prin care i-a fost dat să treacă celei mai vulnerabile categorii de victime ale războiului.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Emoțiile cred că pe toți i-au copleșit. Ceva nemaipomenit. Să vezi copii care vorbesc ca maturii. Din păcate copilul care s-a maturizat la zece ani nu mai este copil."
NATALIA PLUGARU, ministra Muncii și Protecției Sociale: "A trezit multă tristețe, durere și amintire, realizarea și o trezire a faptului că suntem la graniță cu un război."
Cutremurați de mărturiile copiilor care își doresc să revină acasă ori mai speră că tații de pe front sunt încă în viață, unii invitați nu și-au putut stăpâni lacrimile. Ministrul Educației, Dan Perciun, a citit o scrisoare emoționantă, scrisă de o elevă din clasa a IX-a din Republica Moldova, adresată copiilor din Ucraina, care trăiesc zilnic sub teroare.
DAN PERCIUN, ministrul Educației: "Din partea Mirelei Rusu, din clasa a IX-a. Dragi copii din Ucraina, nu vă cunosc personal, dar vreau să vă spun că îmi pare foarte rău că sunteți într-o situație atât de grea. Știu că nu vă este ușor, dar vreau să știți că nu sunteți singuri. Îmi doresc din suflet să aveți parte de pace și liniște."
Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rahovei, a subliniat că niciun copil nu trebuie să trăiască frica provocată de sunetul sirenelor și de explozii.
PAUN RAHOVEI, ambasadorul Ucrainei la Chișinău: "În cei patru ani de război în Ucraina, conform datelor oficiale publicate astăzi, au fost uciși peste 17 mii de civili. Dintre aceștia, cel puțin 766 sunt copii. Aceste cifre nu includ miile de oameni nevinovați, care și-au pierdut viața în teritoriile ocupate."
Ambasadoarea Regatului Unit la Chișinău, Fern Horine, a declarat că, așa cum Ucraina rezistă ferm în fața Rusiei, și Regatul Unit rămâne alături de Ucraina, deoarece de securitatea Ucrainei depinde atât securitatea Republicii Moldova, cât și a întregii Europe.
FERIN HORINE, ambasadoarea Regatului Unit la Chișinău: "Rezistența și determinarea ucrainenilor au rămas de neclintit. Deși oamenii din Ucraina trăiesc cu pierderi, teamă și incertitudine, ei rezistă cu o forță remarcabilă."
Și ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piorko, a menționat că Uniunea Europeană are un interes direct în securitatea și viitorul Ucrainei.
IWONO PIORKO, ambasadoarea UE la Chișinău: "Securitatea Ucrainei este inseparabilă de securitatea noastră. O pace justă și durabilă în Ucraina va determina stabilitatea întregului nostru continent. Rezultatul acestui război va defini nu doar viitorul Europei, ci și ordinea globală pe care o vom lăsa generațiilor următoare."
Oaspeților expoziției le-a fost prezentat documentarul „Once Upon a Time in Ukraine” despre copiii războiului, care a emoționat profund publicul.








