CSJ ar putea intra în blocaj
Justiţie 1 martie 2023, 19:38 | 794

Plecarea judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție este o problemă și aceasta ar putea deveni mai accentuată, în curând. Demisiile a 20 de judecători creează un blocaj pentru contestațiile Comisiei pre-vetting, dar și o mare presiune pentru bugetul de stat, afirmă experții de la Chișinău. Unii dintre cei care au depus cereri de demise invocă motive de ordin politic și foarte puțin vorbesc despre testul la integritate.

Decizia judecătorilor CSJ de a demisiona în ajunul verificării minuțioase a averilor și integrității lor nu este deloc surprinzătoare. Proiectul noii legi cu privire la CSJ, care a primit undă verde de la Comisia de la Veneția, nu prevede prea multe beneficii pentru „supraviețuitorii” acestei evaluări, crede președintele Centrului de Resurse Juridice, Ilie Chirtoacă. Potrivit lui, un exercițiu simplu în care punem pe foaie avantajele și dezavantajele plecării nu ne prea lasă loc de interpretare, mai ales având în vedere că niciunul dintre cei trei judecători ai CSJ nu a promovat pre-vettingul pentru a deveni membri ai CSM.

ILIE CHIRTOACĂ, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova: "E foarte simplu dacă punem avantajele și dezavantajele. Dacă rămâi în această funcție trebuie să treci evaluarea integrității. Nu vreau să întrăm în detalii și să zicem cât este de moral să pleci acum. Este o modalitate prin care simplu poți să scapi de niște bătăi de cap. Evident că această frustrare este legată și de proiectul noii legi cu privire la CSM, care nu le aduce prea multe avantaje. Fiindcă spune așa: vor fi evaluați, iar cei care nu trec evaluarea riscă să fie excluși din sistem. CSM trebuie să excludă acel judecător din magistratură în cazul în care nu trece evaluarea."

Un alt risc este blocajul contestațiilor Comisiei pre-vetting. Acestea vor fi prelungite, iar procesul nu va permite ca Republica Moldova să aibă un CSM și un Consiliul Superior al Procurorilor. Există și o altă problemă. Demisia a 20 de judecători de la CSJ costă scump, zice Ilie Chirtoacă.

ILIE CHIRTOACĂ, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova: "În primul rând, judecătorii onorat beneficiază de o primă unică sau indemnizație de concediere, care se calculează în felul următor: 50 la sută din salariul unui judecător de la CSJ se înmulțește cu numărul de ani pe care acesta i-a muncit în sistem. Asta ar însemna că unii judecători vor primi de la 10 până la 30 de mii de euro sau chiar mai mult. Unii din ei sunt în sistem din 1987."

Prin urmare, autoritățile ar trebuie să se mobilizeze și să elaboreze un plan de ameliorare a acestor riscuri, a mai declarat Ilie Chirtoacă.

ILIE CHIRTOACĂ, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova: "Pentru șase luni, Curtea Supremă de Justiție este blocată, dar în aceste luni pot fi găsiți alți 20 de judecători. Asta înseamnă că trebuie propulsată reforma Curții Supreme, noua lege să fie votată de Parlament și să înceapă verificarea celor care vor să candideze pentru un fotoliu la CSJ."

Peste opt mii de dosare, mari și mici, care se află pe rol, nu pot fi examinate. Cei cinci judecători, care mai sunt acum în cadrul CSJ, nu vor face față, a mai spus Ilie Chirtoacă.

I-am sunat pe mai mulți foști magistrați ai Curții Supreme de Justiție, pentru a afla mai multe despre plecarea din sistem, dar majoritatea nu ne-a răspuns la apel. Mai receptiv a fost Dumitru Mardari. El zice că a demisionat, pentru că a obosit de critici.

DUMITRU MARDARI, judecător demisionar al CSJ: "Criticile vin din partea politicului, dar politicul niciodată nu o să ne laude. Dar mai multe totuși ține de reforma CSJ și care sunt așteptările în rezultatul reformei respective. Impactul legii respective a fost că majoritatea colegilor mei și eu vom pleca din sistem. Cred că acestea au și fost doleanțele societății, pentru că tot timpul am fost blamați că suntem corupți și suntem judecători de pe timpul statului capturat. Cred că asta va fi o ușurare pentru viitorul sistem, care va fi unul integru și bine clădit și cu noi viziuni."

Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o întrevedere cu judecătorii CSJ, atât cei care și-au depus demisia, cât și cei care nu au renunțat la mandat. Mihailov-Moraru a încercat să-i convingă să rămână în sistem, pentru că judecătorii care vor trece cu brio testul de integritate etică și financiară vor încasa salarii mai mari.

VERONICA MIHAILOV - MORARU: "Au înțeles că proiectul privind evaluarea judecătorilor CSJ este un mecanism de vetting adevărat și nu un proces de filtrare, iar consecințele pot fi mai dureroase. Așa cum a statuat și Curtea Europeană, nu poate un judecător să fie eliminat din sistem doar pentru niște încălcări minore, trebuie să fie niște marje admisibile de diferențe între venituri și cheltuieli. Probabil, judecătorii s-au gândit că nu merită să meargă în acest exercițiu de evaluare și au considerat că este mai optim să plece mai devreme."

Pe 14 februarie, Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat demisiile a 16 judecători de la Curtea Supremă de Justiție. Și-au dat demisia și mulți judecători ai Curții de Apel. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a calificat plecarea judecătorilor drept un act menit să blocheze reforma justiției. Cererile de demisie ale celorlalți patru magistrați au fost acceptate de CSM la data de 23 februarie curent.

Opinia ta contează. Comentează!