Coaliţia vrea să prezinte o ofertă pentru a-i proteja pe ucraineni de un eventual atac rus, în cazul în care va fi încheiat un acord
Externe 4 septembrie 2025, 16:47 | 217

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul britanic, Keir Starmer, co-prezidează astăzi la Palatul Elysée, în prezenţa lui Volodimir Zelenski, reuniunea Coaliţiei voinței, care cuprinde ţările dispuse să sprijine Ucraina. Coaliţia vrea să prezinte o ofertă solidă pentru a-i proteja pe ucraineni de un eventual atac rus, în cazul în care va fi încheiat un acord de pace. În replică, Moscova afirmă că garanţiile de securitate solicitate de Kiev sunt un „pericol” pentru Europa.

Alături de Zelenski, liderul de la Paris a anunțat că „europenii sunt pregătiți să ofere garanții de securitate” Ucrainei „în ziua în care va fi semnat un acord de pace” între Kiev și Moscova.

EMMANUEL MACRON, președintele Franței: "Suntem pregătiți. Noi, europenii, suntem pregătiți să oferim garanții de securitate Ucrainei și ucrainenilor în ziua în care pacea va fi semnată. Acesta a fost angajamentul pe care l-am luat la Washington, pentru că securitatea Ucrainei și a ucrainenilor este, pentru astăzi și pentru mâine, securitatea noastră și cea a Europei."

„Nu avem niciun semnal din partea Rusiei cu privire la o posibilă pace”, a declarat la rândul său liderul de la Kiev.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Din păcate, nu vedem încă un semnal din partea Rusiei că vrea să pună capăt războiului. Cred că uniunea noastră, o uniune a Europei de la începutul războiului, și uniunea Europei cu America ne va ajuta să creștem presiunea asupra Rusiei pentru a ajunge la o soluție diplomatică."

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat joi că Rusia consideră „absolut inacceptabile” garanţiile de securitate solicitate de Zelenski.

MARIA ZAHAROVA, purtătoarea de cuvânt a MAE rus: "Așa cum am spus de mai multe ori: sunt absolut inacceptabile. Nu sunt garanții ale securității Ucrainei. Sunt garanții ale pericolului pentru continentul european.

Vladimir Putin a declarat miercuri, la Beijing, că nu a exclus niciodată posibilitatea unei întâlniri cu Volodimir Zelenski, și l-a invitat pe acesta la Moscova, dacă este pregătit pentru discuții.

VLADIMIR PUTIN, președintele Rusiei: "Nu am refuzat niciodată o astfel de întâlnire, dacă aceasta va fi bine pregătită și va duce la rezultate pozitive. Dacă Zelenski este pregătit pentru asta, să vină la Moscova. O așa întâlnire va avea loc."

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiga, a catalogat drept „inacceptabilă” propunerea lui Putin. „În acest moment, cel puțin șapte țări sunt dispuse să fie gazda unei întâlniri între liderii Ucrainei şi Rusiei pentru a pune capăt războiului”, a scris Sibiga pe rețeaua X.

El a enumerat Austria, Vaticanul, Elveţia, Turcia şi trei ţări din Golf, care s-au oferit să găzduiască ipoteticul eveniment.

Opinia ta contează. Comentează!