Liderii țărilor G7 au convenit să analizeze introducerea unor plafonări de preț la importurile de petrol și gaze rusești
Externe 28 iunie 2022, 23:51 | 627

Liderii țărilor G7 au convenit să analizeze introducerea unor plafonări de preț la importurile de petrol și gaze rusești pentru a încerca să limiteze capacitatea Moscovei de a finanța războiul în Ucraina. Șapte cele mai dezvoltate țări din lume – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite, au emis și o declarație în care punctează că vor continua să ofere Ucrainei ajutor financiar, umanitar, militar și diplomatic atât timp cât va fi nevoie.

Reuters scrie că Uniunea Europeană va analiza împreună cu partenerii internaționali modalități de reducere a prețurilor la energie, inclusiv fezabilitatea introducerii unor plafoane temporare ale prețurilor la import. Până acum, creșterea prețurilor la petrol a însemnat că veniturile Rusiei nu au scăzut odată cu volumele exportate. Acum, G7 va încerca să limiteze această creștere a prețurilor. Moscova a anunţat că Gazprom ar putea căuta să schimbe condiţiile contractelor sale de livrare, dacă statele occidentale implementează un plafon de preţ pentru gazul rusesc.

Într-o altă declarație în sprijinul Ucrainei, statele G7 se angajează să coopereze cu Ucraina pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de crime de război.

BORIS JOHNSON, prim-ministrul Marii Britanii: "Susținătorii G7 ai Ucrainei din întreaga lume trebuie să continue să ajute ucrainenii să-și reconstruiască economia, să-și scoată grânele, să-și exporte grânele. Și, desigur, trebuie să-i ajutăm să se protejeze și asta vom continua noi să facem."

Volodimir Zelenski a participat la summitul G7 prin videoconferință. El a propus cinci pași concreți, care ar putea fi benefici pentru Ucraina, printre care furnizarea de arme suficiente, apărare modernă antirachetă.

De la summit nu au lipsit momentele amuzante. În timpul prânzului, liderii G7 au ironizat pe seama lui Vladimir Putin, care îşi promovează imaginea de ”bărbat dur”. Oficialii au glumit că ar trebui să pozeze și ei la bustul gol.

Liderul de la Kremlin nu a comentat, deocamdată, gestul liderilor G7.

Opinia ta contează. Comentează!