O educatoare a fost filmată în timp ce bruschează un copil în curtea unei grădinițe din Chișinău
Scene revoltătoare la o grădiniță din Chișinău. O educatoare a fost filmată în timp bruschează un copil, în curtea instituției. Cazul de comportament agresiv față de copii a atras atenția autorităților. Ministerul Educației și Cercetării și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău s-au autosesizat, fiind inițiată o anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.
Ministerul Educației condamnă scena de violență și transmite că s-a autosesizat după apariția imaginilor cu impact emoțional ce surprind comportamentul inacceptabil al unui cadru didactic față de un copil, într-o instituție de educație timpurie din Chișinău. Reprezentanții instituției au subliniat că orice formă de violență asupra copiilor este inacceptabilă și nu poate fi tolerată în sistemul educațional.
DAN PERCIUN, ministrul Educației: "Solicităm în primul rând Direcției de Învățământ să desfășoare o anchetă disciplinară și să ne informeze cu privire la situația în detaliu. Pe lângă asta, deja tradițional la Consiliul de etică al Ministerul Educației se va discuta acest subiect. Dacă se confirmă lucrurile, ceea ce poate face Ministerul este evident să retragă gradele didactice ale persoanelor vizate. Mai mult ca atât, în cazuri de violență documentate așteptăm și intervenția instituțiilor de drept."
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a inițiat o anchetă internă. Instituția condamnă orice formă de violență, abuz sau comportament degradant, subliniind că astfel de acțiuni încalcă normele etice, profesionale, legile și valorile fundamentale ale sistemului educațional.
COMUNICATUL DIRECȚIEI GENERALE EDUCAȚIE, TINERET ȘI SPORT: "Conducerea instituției vizate a fost solicitată să prezinte explicații urgente și detaliate. Cazul este examinat în colaborare cu instituțiile competente, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale ce se impun."
Ministerul Educației și Cercetării a solicitat participarea specialiștilor Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică în desfășurarea anchetei interne inițiate de Direcția generală educație, tineret și sport a municipiului Chișinău. Ministerul încurajează părinții și martorii unor astfel de situații să le semnaleze imediat instituțiilor responsabile, pentru a permite intervenția rapidă și prevenirea unor cazuri similare.








