Deputații Ghenadie Verdeș și Vasile Bâtca au spus că pleacă de la PD la „Pro Moldova”
Politic 18 mai 2020, 18:22 | 1998

Doi deputați ai Partidului Democrat, Ghenadie Verdeș și Vasile Bâtca, au anunțat astăzi că părăsesc formațiunea și devin parte a grupului parlamentar „Pro Moldova”. Liderul PD, Pavel Filip, regretă plecarea celor doi deputați. ”Le urăm succes în echipa hoților de miliarde”, a scris Filip într-o postare pe Facebook.

În mesajul său privind abandonarea PD, deputatul Vasile Bâtca scrie că a luat această hotărâre ”doar pe baza unor valori și principii, pe care nu le mai găsește în Partidul Democrat”.

DECLARAȚIILE LUI VASILE BÂTCA: Începând de astăzi, eu, Vasile Bâtca, deputat în Parlament, președintele Organizației teritoriale PD Nisporeni, anunț că părăsesc fracțiunea și Partidul Democrat și mă alătur cu speranță și încredere Grupului parlamentar ”Pro Moldova”. Vreau să le transmit foarte clar tuturor celor care vor specula asupra deciziei mele că am luat această hotărâre doar pe baza unor valori și principii, pe care, azi, nu le mai găsesc în Partidul Democrat. // sursa: facebook

... Și deputatul Ghenadie Verdeș a anunțat că părăsește fracțiunea și Partidul Democrat, alăturându-se echipei Pro Moldova.

DECLARAȚIILE LUI GHENADIE VERDEȘ: Noi suntem din Nisporeni, la o aruncătură de băț de Prut, de granița Uniunii Europene și, în loc să ne apropiem de Europa, de valorile occidentale, vedem cum cei care au pus stăpânire pe Partidul Democrat ne îndepărtează pe zi ce trece de aceste aspirații ale noastre. Nici conștiința nu mă lasă, dar sunt și obligat de încrederea acordată de nisporeneni să iau atitudine și să nu contribui la acest dezmăț împotriva poporului și al țării. // sursa: facebook

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, regretă plecarea celor doi deputați, dar le urează succes.

DECLARAȚIILE LUI PAVEL FILIP: Regret plecarea colegilor, care nu au rezistat în fața metodelor josnice de convingere practicate de gruparea Șor-Candu. Partidul Democrat este supus unui atac furibund din afară. Cei care au încercat să pună mâna pe partid și nu au reușit acum încearcă să-l distrugă. Dar nu vor reuși. Le urăm succes în echipa hoților de miliarde!

De cealaltă parte, liderul grupului parlamentar Pro Moldova Andrian Candu susține că este fericit să salute doi noi membri ai echipei sale.

DECLARAȚIILE LUI ANDRIAN CANDU: Colegii Vasile Bâtca și Ghenadie Verdeș au făcut alegerea corectă alături de mai mulți primari și consilieri locali din Nisporeni care știu că oamenii i-au votat pentru fapte și au avut încredere că nu vor vinde țara și încrederea lor. // sursa: facebook

... a scris Andrian Candu pe facebook.

Astfel, fracțiunea PD a rămas cu 15 deputați, iar coaliția de guvernare PSRM-PD - cu 52. Grupul parlamentar Pro Moldova a fost creat în luna februarie, când din PD au plecat șase deputați în frunte cu Sergiu Sîrbu și Andrian Candu. 

Opinia ta contează. Comentează!