Încă o noapte de foc în Ucraina, după bombardamente masive din partea Federației Ruse
Externe 27 august 2026, 20:34 | 72

Încă o noapte de foc în Ucraina, după bombardamente masive din partea Federației Ruse. Și de această dată, a fost vorba de un atac combinat, cu sute de drone și rachete, care au lovit mai multe regiuni ale țării, inclusiv Kievul, Odesa și Zaporojie. Autoritățile au raportat distrugeri și răniți.

Potrivit Forțelor Antiaeriene ale Ucrainei, Rusia a lansat 258 de drone de diferit tip, două rachete de croazieră „Oniks”, precum și rachete balistice „Iskander-M”. Apărarea a reușit să neutralizeze 233 de ținte aeriene. Pentru prima dată în ultimele zile, au fost interceptate șapte rachete balistice, după ce Ucraina a primit, zilele trecute, un lot de muniție pentru sistemele Patriot. Până acum, autoritățile au raportat explozii în 15 locuri, iar în alte 11 au căzut fragmente ale țintelor doborâte. Președintele Volodimir Zelenski a precizat că atacul a afectat mai multe regiuni.

VOLODIMIR ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: "Rușii au lovit infrastructura critică din regiunile Poltava, Sumî și Herson. În regiunea Harkov au fost vizate edificii și locuințe. La Kramatorsk, o bombă aeriană ghidată a lovit un bloc locativ. Patru oameni au fost salvați de echipele Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență. Trei oameni au fost răniți la Zaporojie, iar doi – la Krivoi Rog. Un bloc locativ a fost lovit și la Odesa."

Kievul a fost ținta unui atac cu drone și rachete balistice. Fragmentele țintelor doborâte au căzut în mai multe zone ale orașului. Au fost avariate blocuri locative, automobile, o instituție medicală și mai multe instituții de învățământ. Atacul a provocat haos în Gara din Kiev, unde mai multe trenuri au înregistrat întârzieri de până la 15 ore. În timpul atacului, un Shahed doborât a căzut la doar câțiva metri de podul Podolsk.

Opinia ta contează. Comentează!