Jurnalul orei 15, 3 Septembrie
Jurnalul orei 15:00 3 septembrie 2021, 19:01 | 1314

Prezentat de Eugenia Apostu

Fostul procuror anticorupție, Eugen Rurac, care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, inclusiv „Metalferos”, a fost numit șef al Secției apărarea regimului constituțional din cadrul Serviciului de Informație şi Securitate. Angajarea s-a făcut joi, 2 septembrie, dar reprezentanții SIS nu dau detalii, invocând ”secretul de stat”. Până la această oră, Eugen Rurac nu ne-a răspuns la apel pentru a ne spune ce crede despre noua lui funcție.

Fostul președinte al Judecătoriei Chișinău, sectorului Râșcani, Oleg Melniciuc, a fost condamnat la șapte ani de pușcărie cu executare, într-un penitenciar de tip închis. El este acuzat de îmbogățire ilicită și că a inclus în declarațiile de avere date eronate.

Procuratura Generală a sesizat Curtea Constituțională în contextul modificărilor operate la Legea cu privire la Procuratură, prin care se urmărește demiterea lui Alexandr Stoianoglo. Procuratura a așteptat ca legea să fie promulgată de șefa statului și publicată în „Monitorul Oficial”. Stoianoglo denunță o încercare de subminare a instituției.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie