După două decenii de aflare în străinătate, a decis să-și redescopere rădăcinile strămoșești
Social 16 februarie 2026, 16:14 | 63

A plecat din Republica Moldova în copilărie și a crescut în Italia. Astăzi, la vârsta de 30 de ani, a revenit în țară – nu în vacanță, ci ca voluntară la Misiunea Diaconia. Este povestea unei tinere care, după două decenii de aflare în străinătate, a decis să-și redescopere rădăcinile strămoșești.

NINA GÂNDEA, voluntară: „Tu ce te simți, moldoveancă sau italiancă?”. Pentru mine era foarte greu de răspuns la întrebarea asta. Credeam că mă simțeam mai mult italiancă, dar de când am venit aici, mi-am dat seama că totuși un pic de rădăcini au rămas și sunt în continuare. Deci experiența asta mă ajută să-mi descopăr un pic originile și rădăcinile mele."

Nina Gândea are 30 de ani. S-a născut în Republica Moldova, dar a locuit în adolescență și viața de adult în Italia, unde au emigrat părinții săi. După o perioadă îndelungată, a revenit în țara din care a plecat pentru a face voluntariat. Deși, pentru această activitate, putea alege orice țară din lume, Nina a optat pentru Moldova. Chiar dacă aici nu mai are pe nimeni, și-a dorit să facă voluntariat în țara natală, la Diaconia.

NINA GÂNDEA, voluntară: "Sunt aici, în Moldova, de șapte luni. M-am întors. Eu, de obicei, locuiesc în Italia, dar m-am născut în Moldova. Când aveam șapte ani, am plecat în Italia și acum m-am întors înapoi cu proiectul italian numit „Serviciul civil”. Este o oportunitate foarte frumoasă pentru tinerii din Italia, care au până la 30 de ani, pentru o experiență de voluntariat în alte țări."

De la cantina socială până la centrul maternal sau apartamentul social, Nina este prezentă în fiecare serviciu al Diaconiei.

NINA GÂNDEA, voluntară: "Eu am un background de asistentă socială și pedagog și mi-a fost interesant să lucrez aici, în centrul maternal, la apartamentul social, serviciul de la creșă și la cantina socială mobilă. Pur și simplu viața mea a fost mereu așa: am făcut foarte mulți ani voluntariat pe ambulanță, în Italia. Așa m-am născut, cu dorința asta de a fi implicată în activități utile pentru lume."

Chiar dacă de decenii nu a mai fost în Moldova, tânăra nu a uitat limba maternă.

NINA GÂNDEA, voluntară: "Datorită mamei, că mereu în casă mi-a vorbit limba română și chiar dacă eu îi răspundeam în italiană, aveam urechea antrenată și înțelegeam limba, dar îmi era greu să vorbesc, pentru că aveam tendința să răspund în italiană."

Deși proiectul de voluntariat se încheie în luna iunie a acestui an, Nina a decis să rămână în patrie pentru mai mult timp.

NINA GÂNDEA, voluntară: "Am găsit o țară foarte diferită față de țara pe care o aveam eu în minte. O țară dezvoltată. E foarte frumoasă, schimbată, mult mai sigură. Eu voi rămâne mai mult timp, pentru că mi s-a propus să rămân aici, să colaborez cu Diaconia, să fiu angajată. Deci am decis deja să rămân mai mult timp, față de cât era prevăzut inițial de proiectul din Italia."

În ultimii 30 de ani, Republica Moldova a pierdut, din cauza imigrației, două generații. Potrivit estimărilor oficiale, între 30 și 60 de mii de concetățeni de-ai noștri părăsesc anual țară.

Opinia ta contează. Comentează!