După exact șase luni de la începutul războiului, Ucraina sărbătorește 31 de ani de la declararea independenței
Externe 24 august 2022, 20:42 | 722

Ucraina se va bate cu Rusia până la capăt, fără ”niciun fel de concesie sau compromis”, a declarat astăzi Volodimir Zelenski cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la declararea independenţei ţării. După exact șase luni de la începutul războiului, în marile orașe au fost luate măsuri excepționale de securitate. În Kiev sunt interzise manifestările publice, iar în Harkov a fost declarată stare de asediu.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Pe 24 februarie ne spuneau că nu avem nicio șansă. Pe 24 august noi spunem „Felicitări cu ocazia zilei independenței, Ucraina!”. În aceste șase luni noi am schimbat istoria, am schimbat lumea și ne-am schimbat noi înșine."

Zelenski și-a înregistrat mesajul pe fundalul tehnicii militare rusești distruse. El a declarat că tot ce își doresc ucrainenii este câștigarea războiului, iar până atunci nimeni de la Kiev nu se va așeza la o masă de negocieri cu teroriștii. În mesajul video apare fetița, care anul trecut a participat la marcarea celor 30 de ani de independență a Ucrainei.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "O națiune nouă a apărut pe lume pe 24 februarie, la ora 04:00 dimineața. Nu s-a născut, dar s-a renăscut națiunea care nu a plâns, nu a strigat, nu s-a speriat, nu a fugit, nu s-a predat, nu a uitat. Acest drapel trebuie să fie peste tot unde are dreptul să fie. Și în Donbas, și în Crimeea. Ne-am unit. Felicitări cu ocazia Zilei Independenței! Glorie Ucrainei!"

De Ziua Independenței, soții Zelenski au comemorat memoria celor căzuți în urma evenimentelor de pe Maidan în 2014.

Și Forțele Armate ale Ucrainei s-au adresat populației printr-un mesaj video.

Zelenski a interzis orice manifestații cu ocazia Zilei Independenței, după ce Statele Unite au avertizat că rușii ar putea ataca în această zi masiv clădirile guvernamentale și infrastructura civilă și le-au cerut cetățenilor americani să părăsească Ucraina. În dimineața Zilei Independenței, sirenele au răsunat în toate regiunile țării.

Într-un interviu pentru CNN, ministrul Apărării Alexei Reznikov a declarat că ceea ce a fost mai rău a rămas în urmă, iar acum Ucraina se află în pragul unei noi etape de război și anume - contraofensiva.

Ministerul britanic al Apărării a publicat o analiză minuțioasă a frontului în dimineața zilei de 24 august. Potrivit acesteia, la șase luni de când Putin a lansat invazia în Ucraina, ofensiva în Donbas înregistrează progrese minime. Londra notează că Rusia a eșuat și a revenit la obiective mai modeste în estul și sudul Ucrainei. Ministerul britanic al Apărării subliniază că Rusia anticipează un contraatac ucrainean major, în timp ce moralul soldaților ruși este scăzut.

BORIS JOHNSON, prim-ministrul în exercițiu al Marii Britanii: "Într-o zi, Ucraina va trece peste această provocare dificilă și va câștiga. Și atunci când acest lucru se va întâmpla, Marea Britanie va fi și mai mândră să fie prietenă cu Ucraina."

Gărzile scoțiene au felicitat Ucraina interpretând în centrul Londrei piesa, cu care a fost câștigat concursul Eurovision din acest an - "Stefania". Orchestra Regimentului Gărzilor scoțiene este una dintre cele mai vechi și mai prestigioase unități ale armatei britanice, care asigura paza Palatului Buckingham și a altor reședințe regale.

Norvegia și Marea Britanie anunță că vor cumpăra împreună și vor trimite în Ucraina micro-drone Black Hornet greu de detectat. Costul este estimat la 8 milioane de lire sterline. Drona dezvoltată de Norvegia este folosită pentru recunoașterea și identificarea țintei.

În mesajul său de felicitare, secretarul general al NATO l-a citat pe Taras Șevcenko.

JENS STOLTENBERG, secretarul general al NATO: "Marele poet Tars Șevcenko scria: „E o mare diferență pentru mine că oamenii răi și slabi ne atacă Ucraina atât de ușor, o jefuiesc și o nimicesc, așa cum vor ei. Asta face diferența”. E o diferență mare și pentru NATO."

Cu un mesaj de felicitare a venit și președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko. Lukașenko se arată convins că neînțelegerile dintre cele două țări nu vor distruge relațiile de vecinătate bune și sincere ale Ucrainei și ale Belarusului.

Potrivit RIA Novosti, ministrul apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a declarat în dimineața zilei de 24 august, în cadrul unei reuniuni, că așa-zisa operațiune specială din Ucraina se desfășoară conform planului, iar încetinirea ofensivei rușilor este planificată pentru a minimaliza numărul victimelor printre civili.

Rusia a atacat Ucraina în ziua de 24 februarie. De atunci, pierderile ambelor părți variază și sunt contradictorii. Ucraina susține ca Rusia a pierdut peste 45 mii de soldați, aproape 2000 de tancuri și 230 de avioane. De partea cealaltă, Rusia a raportat ultimele pierderi încă în martie, iar atunci, numărul militarilor uciși se ridica la 1351. O investigație a redacției BBC arată că jurnaliștii au identificat cel puțin 5000 de militari ruși uciși, dintre care aproape 1000 au fost ofițeri. Rusia susține că Ucraina a pierdut peste 23 de mii de soldați, în timp ce Kievul afirmă că cifra nu depășește 9000. În același timp, datele ONU arată că aproape 6000 de civili au fost uciși în șase luni de război. Ucrainenii afirmă că numărul civililor morți se ridică la 22 de mii.

Potrivit Oficiului Procurorului General din Kiev, printre ei sunt și peste 350 de copii. Institutul pentru Studierea Războiului afirmă că autoritățile ruse aduc copii ucraineni în Rusia și îi dau spre adopție familiilor rusești. Transferul forțat de copii de la un grup la altul reprezintă o încălcare a Convenției privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid.

Opinia ta contează. Comentează!