Republica Moldova urmează să intre, din 26 septembrie, în stare de urgență în domeniile energetic și hidrologic
Premierul Vasile Tofan a declarat dimineață, în ședința Guvernului, că importurile garantate de energie electrică nu acoperă necesarul în orele de vârf, iar scumpirile pe piața internațională a gazelor naturale pun presiune pe tarife și prețul de achiziție. Iarna va fi mai grea decât cea trecută, avertizează Vasile Tofan și anunță o revizuire a compensațiilor, încât ajutorul să ajungă la mai multe gospodării.
VASILE TOFAN, prim-ministru: "Noi nu ne putem permite în fiecare an să cheltuim miliarde de lei pe compensații. În același timp, în această iarnă, trebuie să recunosc că vom trebui să revedem iarăși această decizie inițială și să mărim totuși compensațiile față de planurile inițiale. Nu ne-am așteptat la un preț la gaz atât de mare. (...) Trebuie să revedem aceste compensații, să ne asigurăm că acoperă un număr mai mare de gospodării. Anul trecut, am acoperit 620.000 de gospodării."
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în context că prețurile pe piața europeană au tendința de creștere. El admite că, în aceste condiții, prețul motorinei ar putea ajunge în Republica Moldova la 40 de lei pe litru.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "În piața europeană sunt țări în care motorina deja a depășit 2,5 euro. În România, ieri dimineață era 42,5 lei, era 10,8-10,9 roni/litru de motorină. Continuă presiunea pe prețuri, anume din cauza volumelor disponibile pe piața internațională. Noi trebuie să fim pregătiți să avem pârghii în cadrul legal, ca să putem interveni rapid."
Aceeași situație se atestă în cazul gazelor naturale. Singurul aspect favorabil este că țara a fost asigurată cu acest tip de combustibil.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "Un deficit de gaze, la moment, nu se prevede pentru Republica Moldova, pentru că Energocomul și-a făcut treaba, a achiziționat o bună parte din majoritatea gazelor necesare pentru sezonul de iarnă și pentru anul gazier."
O altă problemă acută este situația hidrologică. Potrivit autorităților, aportul de apă în lacul de acumulare Novodnestrovsk a atins minimul istoric. În perioada 1–20 septembrie, debitul de intrare a fost, în medie, de 23 de metri cubi pe secundă, față de aproximativ 100–120 de metri cubi pe secundă în mod obișnuit pentru această perioadă.
SERGHEI DIACONU, directorul general al Centrului Național de Management al Crizelor: "Respectiv, acum propunerea pentru a intra în stare de urgență este o propunere pentru a preveni, pe de o parte, penuria în continuare, pentru a putea avea suficiente mecanisme să prevenim penuria. Doi la mână, dacă prețurile vor continua să crească, trebuie să avem posibilitate de intervenție imediată a Guvernului, cu deviere de la legi. Asta o să cerem la parlamentari să accepte."
Republica Moldova se află acum în stare de alertă în sectoarele energetic și hidrologic. Măsura a fost prelungită recent cu 30 de zile.








