ANRE a diminuat tariful la gaz pentru consumatori de la 11 lei și 8 bani - la 11 lei și 1 ban
Economic 24 decembrie 2021, 17:26 | 783

După mai bine de o lună de când Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a ajustat tarifele la gaz, astăzi instituția a modificat din nou prețurile. Tariful a scăzut, dar mai puțin decât prevedea primul proiect, contestat de MoldovaGaz. Astfel, de la 1 ianuarie vom achita 10 lei și 19 bani pentru un metru cub de gaz, fără TVA. În facturi, prețul va scădea cu doar 7 bani - de la 11 lei și 8 bani, până la 11 lei și un ban, cu TVA inclus.

În pofida ieftinirii simbolice a tarifului la gaze furnizate consumatorilor casnici, ”MoldovaGaz”, controlată de „Gazprom”, s-a arătat nemulțumită de scăderea prețului cu 7 bani și a avertizat că, peste câteva luni, ar putea cere o nouă majorare. ALEXANDRU ȘEVCIUC, șef Direcția economică ”MoldovaGaz”: "Costul de achiziție al gazului natural care formează tariful desigur că corespunde acelui proiect de preț pe care noi l-am făcut în luna noiembrie, dar nu mai este actual. Știm cu toții cotațiile de pe bursă, iar ele au crescut considerabil de la 1 decembrie."

Unul dintre directorii ANRE, Octavian Calmâc, susține însă că actualul tarif la gaz, aprobat de agenție, nu ar trebui să mai crească în lunile următoare.

OCTAVIAN CALMÂC, director ANRE: "Aceste solicitări ies din cadrul normativ actual. De aceea ele urmează să fie considerate pe parcursul anului viitor. Ei trebuie să vină cu solicitarea și trebuie să vină cu un șir de estimări pe care ulterior ANRE-ul trebuie să le verifice și pentru acest exercițiu are la dispoziție până la 180 de zile ca să concretizeze aceste cifre."

Pe 19 noiembrie curent, după majorarea substanțială a tarifelor la gaz, urmare a crizei energetice și semnării contractului cu „Gazprom”, ANRE a efectuat calcule mai ample și a pregătit un nou proiect de decizie care prevedea scăderea tarifului la gaz de la 11 lei și 8 bani până la 8 lei și 88 de bani, cu TVA inclus. După pretențiile exprimate de MoldovaGaz, ședința ANRE a fost însă amânată de mai multe ori, iar astăzi, la mai bine de o lună, a fost aprobat tariful final, care ar urma să rămână valabil pe tot parcursul anului viitor - 11 lei și 1 ban pentru un metru cub de gaze. Tot astăzi, ANRE a aprobat și tariful pentru energia electrică produsă de centralele electrice cu termoficare și tarifele pentru energia termică livrată de titularii de licență. Astfel, ANRE a aprobat prețul reglementat pentru energia electrică furnizată de ”Energocom” în mărime de 2 lei și 29 de bani pentru un kW/h sau cu 13 bani mai puțin decât prețul provizoriu aprobat anterior. Octavian Calmîc spune însă că noul tarif aprobat pentru ”Energocom” nu va influența, deocamdată, prețul la energie pentru consumatorii finali.

Opinia ta contează. Comentează!