Jurnalul Sportiv, 12 Ianuarie
Sport 12 ianuarie 2026, 20:07 | 80

Jaqueline Cristian a reuşit o victorie extraordinară în primul tur de la Adelide, trecând de a 10-a jucătoare a lumii, Ekaterina Alexandrova, a 4-a favorită a competiţiei. Românca a jucat perfect, gestionând excelent momentele sub presiune şi s-a impus cu 6-4, 6-4, la capătul unei partide care a durat o oră şi 59 de minute.

Egipt s-a calificat în semifinalele Cupei Africii pe Națiuni, după victoria spectaculoasă, 3–2, cu Coasta de Fildeș. Eroul meciului a fost Mohamed Salah, autor al unui gol decisiv și al unei pase decisive. Prin această reușită, Salah a ajuns la 100 de contribuții directe pentru naționala Egiptului – 65 de goluri și 35 de assist-uri – performanță atinsă în doar 111 meciuri.

În aceeași seară în care Real Madrid pierdea un nou trofeu în fața Barcelonei, Endrick a avut un debut de impact în Franța. Atacantul brazilian, împrumutat la Lyon, a marcat la primul meci în tricoul noii echipe. Titular în partida cu Lille, din Cupa Franței, Endrick a înscris golul de 2–1 în minutul 42, după ce Lyon deschisese scorul chiar în primul minut. Pentru gazde egalase Ngoy. Pentru Real Madrid, Endrick bifase doar trei meciuri în acest sezon, însumând 99 de minute. Împrumutul la Lyon nu include opțiune de transfer definitiv.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie