Jurnalul Sportiv, 19 Aprilie
Sport 19 aprilie 2023, 21:19 | 704

Lotul Național de Lupte Libere al Republicii Moldova înregistrează rezultate remarcabile la Campionatul European, ediția 2023, rezervat seniorilor care se desfășoară în perioada 17-19 aprilie anul curent în or. Zagreb (Croația). Sportivul Școlii Sportive Rezerve Olimpice, Vasile Diacon a reuşit să obțină medalia de bronz în categoria de până la 70 de kilograme, reușind să învingă adversari din Slovacia, Armenia și din Germania, ultimul fiindu-i adversar în lupta pentru medalia de bronz. Sportivul din țara noastră a cedat doar în semifinală cu scorul de 1 la 4 în fața vicecampionului olimpic Haji Aliyev din Azerbaidjan.

Toni Kroos a evoluat 76 de minute în meciul celor de la Real Madrid cu Chelsea, după care a fost înlocuit cu Dani Ceballos. Odată cu meciul jucat împotriva celor de la Chelsea, Toni Kroos ajunge să se mândrească cu o bornă personală impresionantă. Mijlocașul a ajuns la un total de 150 de meciuri jucate în cadrul competițiile europene intercluburi. Toni Kroos este așteptat să evolueze la Real Madrid și în sezonul viitor, după ce a avut momente în care s-a gândit și la retragere.

Bayern Munchen și Manchester City se întâlnesc astăzi, de la ora 22:00, în direct la Jurnal TV, în manșa secundă a sferturilor de finală din UEFA Champions League. Formația lui Thomas Tuchel are o misiune dificilă, după ce în turul din Marea Britanie partida s-a terminat cu victoria ”Cetățenilor”, scor 3-0. Rodri, Bernardo Silva și Erling Haaland au fost marcatorii celor trei goluri, care o fac pe Manchester City favorită la calificarea în semifinalele competiției. În celălalt meci al serii, Inter o întâlnește pe Benfica după ce s-a impus în Portugalia cu 2-0.

Leo Messi este în ultimele luni de contract cu PSG și pare că își pregătește revenirea la FC Barcelona, echipă la care a jucat timp de 19 ani. Alături de soția sa, Antonela Roccuzzo, Leo ar fi decis să-și reînscrie copiii la aceeași școală din Barcelona la care au mai studiat. Decizia lui Leo Messi de a reveni la FC Barcelona ar fi influențată și de către soția sa, care insistă ca familia să revină în locul pe care îl consideră acasă. Și conducerea Barcelonei pregătește revenirea lui Leo Messi. Catalanii pun la cale un plan pentru a îndeplini condițiile impuse de La Liga privind fair-play-ul financiar.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie