Sergiu Răilean, adus în fața instanței
Justiţie 5 mai 2022, 20:13 | 1394

Fostul șef al Agenției Servicii Publice, Serghei Railean, reținut în dosarul „blanchetelor pentru pașapoarte”, își va petrece următoarele 20 de zile în izolatorul Centrului Național Anticorupție.

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a luat o decizie și în cazul celorlalți 12 învinuiți. Unul dintre ei va sta sub control judiciar 30 de zile, iar restul 11 s-au ales cu arest la domiciliu, la fel, pentru 30 de zile. Cele 13 persoane, printre care și fostul șef al Agenției Servicii Publice, Serghei Railean, sunt cercetate penal într-un dosar pentru abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, grupul a pus la cale o schemă de achiziționare frauduloasă a sistemului automatizat de producere și personalizare a documentelor, precum și de achiziționare a blanchetelor pentru pașapoarte, permise de conducere și certificate. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 500 de milioane de lei. Escortat de mascați, Sergiu Răilean nu a vrut să comenteze acuzațiile și s-a declarat nevinovat.

Escortat de mascați, Serghei Railean nu a vrut să comenteze acuzațiile și s-a declarat nevinovat.

Avocatul fostului șef al ASP, Sergiu Railean, a declarat că clientul său nu știe de ce este învinuit, întrucât și-a exercitat atribuțiile de serviciu conform fișei de post.

SERGIU COTRUȚA, avocat: "Nu vă pot spune toate detaliile din dosar, pentru că nici noi nu avem toate materialele. Avem doar învinuirea care ne-a fost adusă la cunoștință ieri. - Cum se simte clientul dumneavoastră? Ați vorbit cu el? - El nu înțelege de ce este învinuit, pentru că și-a îndeplinit atribuțiile corespunzător fișei de post. Vom examina și vom vedea care este soluția."

Ulterior, în fața magistraților au fost aduși și alți bănuiți, care, la fel, au refuzat să vorbească cu presa.

Potrivit procurorului Anticorupție, Dorin Compan, în fața magistraților au fost aduși toți cei 13 suspecți. Ei sunt cercetați pentru abuz în serviciu.

DORIN COMPAN, procuror anticorupție: "Am solicitat aplicarea măsurilor preventive, arestare preventivă, iar în privința unei persoane a fost modificată cerința în aplicarea arestului la domiciliu. - Cine era capul grupării. - Nu putem să vă spunem alte detalii di schemă, vă mulțumim."

În data de 3 aprilie curent, procurorii anticorupție și ofițerii SIS au efectuat 60 de percheziții la domiciliile, birourile de serviciu, automobilele foștilor și actualilor angajați ai Agenției Servicii Publice, cât și la persoane fizice și sediile unor companii, vizate în cauza penală privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte. 13 persoane au fost reținute și plasate în izolatorul CNA. Printre cei reținuți se numără și fostul director al ASP, Serghei Răilean. Toți sunt bănuiți că, în perioada 2013-2021, executând indicațiile altor persoane care făceau parte dintr-un grup criminal organizat, creat și condus de fostul lider PD Vladimir Plahotniuc, au pus la cale și au creat o schemă de achiziționare frauduloasă a sistemului automatizat de producere și personalizare a documentelor, precum și de achiziționare a blanchetelor pentru pașapoarte, permise de conducere și certificate. Percheziții au avut loc și acasă la un om de afaceri, el fiind beneficiarul final al banilor. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 500 de milioane de lei. Potrivit surselor Jurnal TV, ar fi vorba de Alexandru Vâlcu, care a reușit să fugă din țară.

Opinia ta contează. Comentează!